Țânțarii sunt cele mai mârșave și mai odioase ființe accesibile omenirii. Să-mi bag picioarele în toți țânțarii din lume.
De ce? De ce există?
Așteaptă cu inima strânsă să stingi lumina și să te faci comod, ca să îți dea târcoale. Ăla e momentul în care se aude un vag zumzăit, dar îl ignori și dai vina pe frigider.
Ațipești.
Eh uite, vezi, aici ai greșit. De-asta apare Țânțarul lângă urechea ta, ca să aibă grijă să te trezească și să bage în tine un soi de teroare, care vine odată cu realizarea că urmează să te plesnești toată noaptea.
Dacă dormeam singură, aprindeam lumina și îl vânam, dar NU POATE FI AȘA DE SIMPLU.
Ca proba să fie de foc, cine dormea în cameră cu mine sforăia din când în când. În momentele în care nu sforăia, horcăia sau răgea. Cap în cap stăteam.
Renunț la tentativa de a mă proteja de 5 ciupituri (cumva, țânțarii vin mereu la mine) și încerc (futil) să dorm. Apoi mi-a revenit durerea de cap și mi s-a înfundat nasul. După ce mi-au curs ochii, mi-am dat seama că sunt peste măsură de tristă, că am de dat și picat 3 (trei) examene după ce mă trezesc, și că nici măcar nu pot să dorm, și am început să plâng de nervi.
M-am dus în bucătărie, am încercat să dorm acolo. Țânțari, frig.
M-am dus în baie, am încercat să dorm acolo. Țânțari. Baie, totuși.
Așa că nu am reușit să dorm. M-am uitat pe pereți, am încercat să îl prind la lumina telefonului, m-am lovit, mi-am suflat nasul, am încercat să îl ignor, mi-am pus cearceaful în cap, am transpirat și la un moment dat nu am mai putut să respir.
Peste jumătate de oră îmi va suna alarma, iar la 10 tre să fiu la unirii.
Cine dormea în cameră cu mine relatează că nu a dormit bine din cauza unui țânțar, dar că nu putea să aprindă lumina să îl omoare, pt că dormeam eu. OH REALLY.
