Ratații Anonimi

-Bună ziua, numele meu este Irina, am 22 de ani, și nu sunt angajată nicăieri.
-Bună, Irina, răspunseră celelalte voci în cor.

Liderul grupului se apropie lin, dar cu o privire foarte hotărâtă, se proptește în fața Irinei. Cu postura unui vechi și înțelept șef de trib, Alfonso își ridică mâna stângă. Făcând ceea ce ai crede că e o binecuvântare, Alfonso cel Înțelept și bătrân o lovi pe fată de îi înroși săracul obraz.

-Aici este un loc sigur, Irina, spune bătrânul. Ia loc.

-Mulțumesc, spune tânăra. Vă mulțumesc într-adevăr.

-Spune-ne mai departe, Ioana.
-Irina.
-Ionela, spune-ne mai departe. Cum ai ajuns în situația asta?
-Păi, nu am vrut niciodată să ajung așa, dar...
-Daaa, nimeni, niciodată nu își dorește să ajungă așa. Adică îi insulți pe ceilalți oameni? Crezi că ei au vrut?
-Nu! Doar
-Eh las-o acum. Las-o jos că măcăne. Oricum, ce să-ți zic, mare diferență între voi nu e. Și ei sunt niște ratați, ca și tine. Rataților!

Capetele Rataților se pleacă în sfânta aprobare a celor spuse de înțelept.

-Continuă, Ratato.
-Mulțumesc. După cum spuneam..
-Lasă, ia zi mai bine - ai terminat facultatea? Te-a interesat măcar? Știi ce înseamnă?
-Da, da. Am intrat la facultate foarte bine, chiar, numai că
-Ah. Nu mai zice nimic. Iisuse. De ce n-ai terminat-o? Ce tărâțe ai avut în cap? Hm? Cururi de băieți? Sau poate de fete? Te duceai la crâșmă în loc să asculți de Înțelepții sistemului universitar? Păi ăia-s oameni realizați. Oamenii ăia au o slujbă onorabilă și au venit stabil. Sunt Înțelepți. Ei vor să te ajute, dar dacă tu nu vrei! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce să facă?! Să-ți toarne Înțelepciune în cap cu forța????
Așa e, Rataților?

-Amin! cântă adunarea Rataților. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Înțelept, căci el are slujbă și bine zice, și bine ne face.

Ochii Irinei se înlăcrimară, dar pe bună dreptate, dacă nu era o ratată! Bine le mai zice și Alfonso! Ce era în capul ei în timpul facultății, de ce nu a mai putut răbda puțin să o termine? De ce nu s-a putut ea abține din a-și dezamăgi părinții? A trebuit capul ei sec să își dea seama dintr-odată că ei nu îi place ce face, că cică nu se simte bine spiritual pe drumul ăla. Auzi, cică spiritual.
Unde te mai duce și "spiritualul" ăsta? Spiritualul îți dă de mâncare? Spiritualul îți plătește întreținerea? Câtă nerozie în capul ăla prost al Irinei să aibă impresia că are de ales! Că e "viața ei" și "vrea să fie fericită".
Ea trebuia să fie Înțeleaptă. Este clar acum.

-Ia zi, ratată. Ratato! Zi.
-Da... păi... Nimic. Adică... Vă dați seama ce am crezut eu. Știu că știți deja că am avut idei din-astea naive, de... Cum să vă zic... De domeniul ...spiritual .
-CE? Zi cu voce tare, fetiță, să audă toți.
-Sp.. Spiritual. Spiritual!

Mulțimea se ridică de pe scaune și se aliniază.

-Ridică-te, Iosefina.

Irina se ridică. Acum era în mâini bune și binevoitoare, care aveau să o scape de proastele obiceiuri. Peste numai câteva luni nu va mai suferi de speranță, de gândire liberă sau de originalitate. Va putea să scape liniștită de întrebările care o macină noaptea, nu va mai trebui să se întrebe ce vrea. Poate va fi chiar contabilă, sau, cine știe, de ce nu, inginer de afaceri!

Cu această nouă și, spera irina, ultimă speranță din viața ei, se ridică de pe scaun.
Și înalt s-a ridicat irina, și cu un zâmbet mare și fals, primește fiecare palmă pe care fiecare Ratat i-o dă!
Dulce este momentul în care te predai! Dulci sunt palmele bunilor oameni care vor doar binele tău!

-Acesta este momentul de inițiere, Ingrida. Acesta este botezul. De azi ești oficial o Ratată. Lasă-ne să te vindecăm, și în scurt timp vei fi o Angajată.

azi am un singur deget

- nota 4, PATRU, la un examen la care sunt sigura ca am scris de cel putin 5, la cea mai scarboasa materie din orar, predata in cel mai haotic stil de un om care nu stie nici el sigur ce vrea de la noi.
- fosta proprietara,  care a facut calcul pentru 5 zile de chirie, cand noi nici nu plateam vreodata chiria pe 1 ale lunii. Chestie pe care nu s-a obosit sa o mentioneze cand i-am spus ca ne mutam luni. Banii mei de studenta o vor face pe ea fericita, in contextul in care castiga mai mult decat destul.
- profesori care te fac proasta aproape pe fata, spunand ca ei nu cred ca esti capabila sa scrii pentru licenta cele 3 pagini pe care te-ai chinuit sa le scrii. Tu nu esti la nivelul ala, nu poti tu sa ai asa de putine greseli. Ce e cu ordinea asta normala a cuvintelor in propozitie? Cam lungi frazele. Cam poetic. Spune-ne si noua cum ai facut, suntem foarte interesati si ipocriti. Muie.
- profesori care schimba programul ultimelor examene si ne lasa sa o frecam o ora jumatate ca sa-si faca rutina.

Cred ca merit sa beau putin weekendul asta, si sa ma oftic.
Sunt toata un deget, de fapt. UN MARE DEGET, CEL MAI MARE, PENTRU VOI.

<3>

Nu mi-a plăcut niciodată să ştiu să scriu

Realitatea ta este aragazul nespălat,
care geme sub dâre de cafea şi ulei scârbos.
Realitatea ta este bluza ruptă
pe o porţiune de 5 cm.
Realitatea ta este tema nescrisă
pe ultima sută de metri.
Realitatea ta este programul decalat,
cearcănele triste, ochii umflaţi.
Durerea de stomac, noaptea,
când te încolăceşti sub pătură
printre şerveţele pline cu diverse
este realitatea ta.
Este lumea pe care ţi-ai ales
să ţi-o construieşti. E casa ta.

mbebith

 O carte prezintă interes cât timp e închisă.
Apoi, când o deschizi şi citeşti primele pagini, e în regulă. Încă nu ai intrat în poveste. Nici nu ştii ce te aşteaptă. Unele pagini sunt lipite, altele sunt ude şi nu se mai înţelege scrisul.
 Sunt pagini din viaţa oricui, fac parte din oricine, numai că sunt ruşinoase. Inacceptabile. Nu-ţi fac cinste. Sunt pagini mânjite şi zgâriate care te fac săƒ te scârbeşti 
Îţi pierzi respectul pentru carte atunci când îţi arată tot ce e slab şi vulnerabil în ea. Îţi dărâmă părerea pe care ţi-ai făcut-o la început, când era simplă şi amuzantă.
Devine o carte complicată, şi tu nu vrei o carte complicată. Cu toate că la început ţi-a arătat lumină şi ţi-a bucurat ochii şi sufletul, acum vezi că are şi umbre, capcane.
Cere efort.  Parcă n-are sens s-o mai citeşti.  Când vezi cum e, te hotărăşti că nu-ţi place şi o închizi. 
 Cine căcat vrea să citească o carte ca asta?
 O să arunci cartea aia cum au aruncat-o şi alţii.
Dar cartea aia e ceva normal. Numai că nu e scrisă ca să-ţi facă viaţa comodă, ci interesantă. Carte proastă ce eşti.

WUBWUBWUB Pzzzzz WUB WUB

Nici nu stiu.
E una din acele dimineti in care ma intorc acasa dupa o noapte in care nu am facut absolut nimic din ce mi-ar fi adus bucurie (imbatat, dansat, scapat de inhibitii, socializat), dornica sa ma pis cu un jet incredibil, iar baia e ocupata.
Sunt destul de revoltata.
Nu m-am distrat, si e vina oricui dar nu a mea, niciodata nu e vina mea.
Acum, ca stiti ca e vina voastra ca s-a bagat muzica de c a c a t si ca baia e ocupata, si ca nimic nu merge cum mi-ar fi placut sau cum ar fi fost normal, puteti sa intelegeti mica mea frustrare si viitoarea mea izolare/ retragere in carapace.
Din cauza muzicii, alcoolul nu si-a mai facut efectul, lumea nu mi-a mai parut la fel de inocenta in intentii, oamenii erau mai putin frumosi si corpul meu a refuzat sa se miste. Am incercat, dar n-am reusit.
Pahar dupa pahar dupa pahar dupabfjsljhbslng si alcoolul a dat din umeri a neputinta si a zis: "pula mea, n-am ce face in cazul asta.".
Ma cac pe dubstep. Urasc iarna.

Liniste, va rog

E cam tarziu, si mi-ar placea sa pot dormi. Dar de ceva vreme am reusit sa-mi decalez programul, astfel incat ora 14 devine noua ora 10 pentru zilele in care pot dormi cat vreau.
Din pacate, asta nu se intampla numai din cauza ca petrec ca o bestie inflacarata pana la ore tarzii, ci si pentru ca noaptea, cand mi se face somn, creierul meu decide ca ALA e momentul in care trebuie sa imi filmeze in prim plan toate grijile.
Cand asta se intampla, firea mea anxioasa se ocupa de restul.
Astfel, fiecare prostioara devine o mare problema si motiv de a ma legana, sau macar de a-mi dori sa fug.

Deci constientizez ca ma ingrijorez peste masura.



Cu toate acestea, nu exista clipa in care sa nu pot sa sustin ca nu-mi place frigul (frig, nu racoare), nu vreau sa platesc intretinerea, nu vreau sa citesc apometre, nu vreau sa mai fie nevoie sa fac curat, nu vreau sa mai fie nevoie sa-mi gatesc sau sa-mi cumpar mancare, nu vreau sa-mi mai fie foame niciodata, nu vreau sa ma duc la secretariat, nu vreau sa am restante, nu vreau sa dau mail proprietarului, nu vreau sa mai vegetez.
Nu vreau sa fiu degeaba, dar nici nu vreau sa am responsabilitati.
Nu vreau sa fiu atasata de nimic si de nimeni si nu doresc sa vorbesc sau sa mi se vorbeasca.
Vreau sa stau la umbra unui copac inflorit, langa un parau rece si limpede, sub un cer senin, si sa aud doar pasari, clipocitul apei si fosnet de frunze.

Si sa dorm.



P.S. Sunt oameni care chiar au probleme. Eu nu sunt unul din acei oameni. De altfel, nici nu-mi pasa.

Kankerjood

Am vrut doar să atrag atenția.
Anunț din start 2 chestii:
1. Am băut, și nu apă.
2. Tastele „R” și „U” lipsesc. În loc de taste, am scoci. Pe principiul „de ce să luăm un laptop cu puțin mai scump când putem să luăm o cutiuță muzicală?”

Ce vreau să zic?
De ce am intrat aici?
Iisuse, ce univers e ăsta?
Cred că simțeam nevoia să scriu într-un fel, iar scrisul de mână, acum, e echivalent cu a găti.
Implică migală.
Ori eu nu sunt în stare nici să mănânc, și îmi e foame.

Am intrat la taxă, ceea ce mi-a dat ocazia de a mă simți ca un fel de fail al familiei din care fac parte. M-am hotărât că mă pun pe învățat!
Nu în weekend.
O să trec la buget, o sa termin facultatea asta... Dar când o să fac ce-mi place de fapt? Ce-mi place de fapt?
Mereu am crezut că, precum marea dragoste a tinereții, pasiunea vieții tale a fost acolo mereu, pe fundal.
Atunci, ce ar fi la mine? Mâncatul?
Dormitul?
Să fie scrisul?
Ideea e că mă simt într-un fel pierdută, și nu vreau să rătăcesc toată viața, mai ales în contextul în care nu rătăcesc pe barba mea.
Tre să mă stabilesc undeva.
Mi-e greu. Recunosc.
Nu e pt că nu aș ști ce vreau. Asta nu înțelege lumea.
E pentru că vreau tot, toată lumea.
Ce?

Profilul zodiei "Capra râioasă şi cu coada pe sus"

Sau oamenii care îşi fac rău pentru atenţie.

Ce n-ar face indivizii ca ei pentru puţină compasiune!
Sunt oamenii care calcă peste orice şi oricine (prieteni, familie, demnitate, principii), sunt în stare să se transforme în orice (în prieten, în tine, în tot ce admiri şi respecţi), să se folosească de tot şi să fugă... dar nu înainte de a se da loviţi

Victime defavorizate din orice punct de vedere, cu vânătăi de la scaunele pe care şi le aplică singure în mijlocul feţei, fiinţe acre care nu ezită să apeleze la şantaj emoţional¹ de fiecare dată când te sapă.


Spun câte o bucată de poveste, câte o versiune diferită la fiecare individ cunoscut în parte, şi joacă câte un rol diferit în fiecare. Dar de fiecare dată, negreşit, sunt victime.

Îşi îndepărtează, astfel, prietenii - ceea ce îi întristează, dar tot e bine, atâta timp cât sunt victime. Sunt trişti din cauză că sunt victime, ceea ce e un motiv numai bun pentru a se victimiza încă o dată. Calomniază barbarii care i-au făcut rău şi i-au torturat sufletul pur celor care încă nu ştiu cât de mult căcat poate mânca.

Când rămân singuri de tot, trag semnale false de alarmă, intră într-un căcat mic, apoi într-un căcat mai mare, până nu li se mai vede capul. Când asta s-a întâmplat, trag semnalul de alarmă de-a binelea, dar nimeni nu-i mai crede, şi sfârşesc mâncaţi de lup.

Săracii oameni, chiar sunt demni de milă.


--------------------------------------------
1- "măcar dacă te-ar fi interesat prin ce trec acum"; "da, ai dreptate, sunt o persoană de căcat, împuşcă-mă în gură"; "îmi pare rău, viaţa mea e un iad"; "am cancer şi mi se permite orice"; "nu mă supăr dacă-mi porţi de milă atâta timp cât îmi iese ceva din asta"

fericire, iubire

Țânțarii sunt cele mai mârșave și mai odioase ființe accesibile omenirii. Să-mi bag picioarele în toți țânțarii din lume.
De ce? De ce există?
Așteaptă cu inima strânsă să stingi lumina și să te faci comod, ca să îți dea târcoale. Ăla e momentul în care se aude un vag zumzăit, dar îl ignori și dai vina pe frigider.
Ațipești.
Eh uite, vezi, aici ai greșit. De-asta apare Țânțarul lângă urechea ta, ca să aibă grijă să te trezească și să bage în tine un soi de teroare, care vine odată cu realizarea că urmează să te plesnești toată noaptea.

Dacă dormeam singură, aprindeam lumina și îl vânam, dar NU POATE FI AȘA DE SIMPLU.
Ca proba să fie de foc, cine dormea în cameră cu mine sforăia din când în când. În momentele în care nu sforăia, horcăia sau răgea. Cap în cap stăteam.

Renunț la tentativa de a mă proteja de 5 ciupituri (cumva, țânțarii vin mereu la mine) și încerc (futil) să dorm. Apoi mi-a revenit durerea de cap și mi s-a înfundat nasul. După ce mi-au curs ochii, mi-am dat seama că sunt peste măsură de tristă, că am de dat și picat 3 (trei) examene după ce mă trezesc, și că nici măcar nu pot să dorm, și am început să plâng de nervi.

M-am dus în bucătărie, am încercat să dorm acolo. Țânțari, frig.
M-am dus în baie, am încercat să dorm acolo. Țânțari. Baie, totuși.

Așa că nu am reușit să dorm. M-am uitat pe pereți, am încercat să îl prind la lumina telefonului, m-am lovit, mi-am suflat nasul, am încercat să îl ignor, mi-am pus cearceaful în cap, am transpirat și la un moment dat nu am mai putut să respir.
Peste jumătate de oră îmi va suna alarma, iar la 10 tre să fiu la unirii.

Cine dormea în cameră cu mine relatează că nu a dormit bine din cauza unui țânțar, dar că nu putea să aprindă lumina să îl omoare, pt că dormeam eu. OH REALLY.

Eu

mă cac pe mama natură şi pe cine pizda mă-sii am moştenit la capitolul „sănătate”.
Cred că, atunci când m-am născut, toate problemele tuturor s-au adunat asupra mea, făcute să apară pe rând în perioade cât mai nepotrivite (e.g: când nu am bani să repar ce căcat de dereglări se mai găseşte corpul meu să aibă).
Da, nu o să punctez acum toate argumentele care ar putea să vă arate ce contrast e între mine şi o persoană normală dpdv fizic. Ideea e că sunt DEFECTĂ şi că e o bucurie faptul că o să mă lupt cu chestiile astea, probabil, toată viaţa.
Nu sunt chestii grave, dar sunt chestiile alea mici şi multe care te enervează. Sau e o chestie pe care nu poţi să o repari, care duce la alte chestiuţe mici cu soluţii riscante, scumpe sau ridicole.
Ştiu sigur că în familia mea s-a murit şi de cancer... Hmm, i wonder what that cancer is doing now.
HAHA nu scap eu aşa uşor.
De fapt, nici nu ştiu ce funcţionează corect la mine. Sistemul respirator, dar hai să nu cobesc.

Până acum, am urmărit să subliniez faptul că nu am nici o vină, de-asta mă şi oftic şi simt nevoia să mă descarc şi să bat cu sete o fetiţă de 13 ani, până când ajunge să simtă gustul propriului ei creier.

Chiar... chiar simt nevoia să bat pe cineva de foarte mult timp.
<3

„Ce fă? Frate, şi v-a zis ăia ceva? ”

Ok, nu-mi mai suport colegele.
Am fost optimistă până acum, încercând să descopăr părţile lor bune, bucurându-mă de o portocală etc.
Dar, frate!

La noi în cameră există, ca în fiecare, un cablu de net. Unul singur, la 3 laptop-uri. Vorbim să luăm un switch. Caut eu pe net unul mai ieftin, întrucât nu le convenea din start ideea de a da bani pe aşa ceva. Găsesc un switch cu 8 porturi la 30 de lei, ceea ce înseamnă că dădeam fiecare 10 lei, mai ieftin decât un bilet Bucureşti- Constanţa, cu personalul, sau, în parametri de Ana şi Flori, mai ieftin decât 3 kile de ceapă.
„ - Fac comandă?
- Da da! Îl luăm pe ăsta!”
Super.
Peste câteva zile vine Ana, cea de la teologie, cu un switch.
„ - E de la mama de la servici!”
Cu impresia că putem să îl folosim, am anulat comanda pt celălalt switch.
A mers f ok aparatul de la Ana, am convieţuit în regulă, nu dădea semne de nesimţire.
Până luni, când ajung în cameră, şi observ că nu mai e switch-ul.
„ - Unde e switch-ul, Flori?
- L-a dus Ana în cameră la Andrei.”
Hm.
Doar cu Flori în cameră (care avea cablul de net), încep să vorbesc cu mama la telefon. I-am explicat mamei, fără pic de răutate sau sarcasm (ceea ce îmi vine foarte greu întotdeauna), de ce nu mai am eu net.
Peste aproximativ 10 minute intră Ana în cameră şi îi spune lui Flori:
„ - AUZI FLORI AI VREO PROBLEMĂ CU FAPTUL CĂ AM DUS SWITCH-UL LA ANDREI?
- Nu. ”
Întorcându-se câtre mine, subtil ca o pulă în nara stângă:
„ - FOARTE BINE PENTRU CĂ ESTE SWITCH-UL MEU ŞI POT SĂ MI-L BAG ŞI ÎN CUR AŞA SĂ ŞTII.”
Şi iese.
Mă rog, eu am continuat să vorbesc la telefon, uşor amuzată de aluzia de copil de clasa a II-a a Anei.

Îmi place că Flori i-a scris imediat Anei ce am vorbit eu la telefon, lucrat astfel încât să par o laşă, ca ele.
Şi acum, când vreau să vorbesc cu ambele, ca să le zic că trebuie să-mi spună în faţă dacă au vreo problemă cu mine, nu reuşesc să le prind.
În schimb, se uită urât la mine şi vorbesc cu mine numai când au nevoie de ceva. Separat, evident.

Fetelor, dacă nu reuşesc, până o să vă mănânce gândacii, să vă zic ce am de zis, sper din inimă să-mi găsiţi blogul şi să interpretaţi ce am scris cum se poate mai rău. Vă doresc cancer.
Muie.


Aaaa, da, titlul. Citat din Flori, viitoare profesoară, cea care o să vă înveţe copilul să vorbească şi să scrie corect în limba română.

BOULE

Pentru că nu pot să-mi dau shutdown complet atunci când simt că o iau razna, când se adună prea multe gânduri, mi-am dat restart.
Astfel, la ora 17 m-am băgat în pat, am încercat să adorm, şi aproape că am reuşit.

Până să intre Ana (colega mea de cameră, care e la teologie) cu prietenul ei (teologie as well) şi să vorbească FOARTE TARE şi să râdă, şi câteodată, să ţipe la prietenul ei.

„ - Te-am rugat şi eu să arunci borcanul cu ciorbă! E TOT AICI! BOULE!
- Stai mă, nu mai ţipa, nu vezi că doarme....
- Eşti un bou, eşti un nesimţit! IEŞI AFARĂ.
- Stai mă femeie, zici că eşti de la ţară, tu nu vezi că doarme un om? Calmează-te, că o să o trezeşti.
- Şi? (aici mă pregăteam să mă ridic şi să-i dau una peste ceafă) Dacă se trezeşte, îmi cer scuze (cum căcat să nu-ţi dai seama că m-am trezit, în momentul în care tu ţipi din cauza unui borcan cu ciorbă...). Acum IEŞI AFARĂ.”

Se calmează spiritele, intră cealaltă colegă de cameră, Flori. Intră râzând şi povestind cum a intrat ea cu capul într-o farfurie de sticlă, şi uite ce ochi are acum, uite, a trebuit să se machieze cu mov la celălalt ochi, ca să nu se vadă, hahaha, ce amuzant, hahaha HAHAHA HAHAHA HAHAHA aaaa uite că doarme Ina...

A dormit o pulă Ina, dar măcar nu s-a mai gândit la toate căcaturile.
Dacă nu tăceaţi din gură şi nu o lăsaţi pe Ina să doarmă până la urmă, vă punea gândaci în borcanul cu ciorbă (sunt destui).
M-am trezit la 20, după ce-am visat urât, dându-mi seama că n-am rezolvat nimic şi că doar mă doare capul.
Am tras concluzia că nu mai merge să dorm ca să mă liniştesc, ca altădată, şi nu pot să mă concentrez la nimic altceva. Nu pot nici să le exprim, altfel, zic că le scriam (gândurile).
Idei?

A, da, ieri se zvârcolea un gândac în cuptorul cu microunde.
Happy thoughts.

Mi-am cunoscut colegele.
Sunt exact cum nu mi-aş fi imaginat, sunt exact opusul meu. Zici că a fost regizată faza.
Stau cu 2 viitoare profesoare, una din ele e la teologie şi doarme cu icoana la capul patului, şi ceva îmi zice că nu şi-a pus prea multe întrebări în viaţa ei senină.
Înfine, sunt fete de treabă, bine crescute. De-asta şi sunt opusul meu.
În rest, toate bune. Îmi place ce fac la facultate, iar orarul e lejer.

Cu toate astea, azi am cedat şi am dormit... Am recuperat, că nu mai puteam. Din cauza asta, cred că am pierdut alte 5 litere ale alfabetului persan, vreo 10 mai degrabă.
Însă a meritat.

Nu mai vreau nimic, nu mai vreau, ba vreau, dar nu trebuie. Nu mai trebuie. Lasati-ma un pic.

10 zile

până plec.
Nu mă mir că pe 29 aflu dacă prind cămin, ceea ce mă va lăsa cu 2 zile să-mi caut o cutie la colţ de stradă, în cazul în care nu prind.
Nu mă mir nici că nu mai vreau să plec aşa de tare ca înainte, pentru că, EVIDENT, apare soarta care-mi face „sâc-sâc”. Da, ok, surpriză frumoasă, dar de ce în circumstanţele astea?
Mă rog, o rezolvăm noi şi pe asta...

Oh fuck this, a venit o melodie veselă acum şi m-am super binedispus.
Forget i said anything :))).

\:D/

SUNT BĂTRÂN

Să-mi explice şi mie cineva de ce un tânăr care face 18 ani se simte, brusc, bătrân.
Că a mai făcut un an? Se apropie de moarte? De la vârsta asta îl sperie moartea ? Chiar simte cum e mai aproape de sfârşit? Serios?
Că e major şi are responsabilităţi? Ce responsabilităţi sunt aşa de grave încât să te facă să te simţi BĂTRÂN?
Simte că se ofileşte?
Gata, s-a terminat tinereţea mea, acum că am făcut 18 ani şi viaţa mea abia începe.
Pfff, trebuie să învăţ să gătesc... Bummer.

Poţi să te simţi bătrân atunci când nu mai ai vise, speranţă etc.
Poţi să ai 2354 ani şi să (mă rog, nu poţi să ai chiar atâţia ani) speri şi să visezi în continuare.
Când ai renunţat să mai fii curios, te-ai limitat la cutiuţa ta şi nu-ţi mai sclipesc ochii decât la vederea banilor, atunci cred că eşti... ah well, nu eşti bătrân, eşti doar mizerabil.

„nu-mi uraţi la mulţi ani de ziua mea, că mă faceţi să mă simt bătrân, deşi id-ul meu este bat_şi_fut sau sailor_venus_fundiţe ”

Se vede, deci, că nu înţeleg.

Dacă te simţi bătrân, trecut prin viaţă, uitat de lume la 18-19-20-.....-40 de ani (am avut dubii în legătură cu limita asta, bănuiesc că atunci începi să te simţi prost), atunci e vina ta. Nu îmi zice mie că te simţi bătrân şi împovărat, ieşi afară şi fă ceva, schimbă ceva în viaţa ta.




Baba asta e mai tare decât tine.

Sunt gata să îmi calc trecutul în picioaree...

Sau nu-l las pentru că sunt sigură că nu urmează nimic mai frumos, şi pentru că m-am săturat să „aştept să se întâmple ceva”
Mda, folosesc cuvintele altor oameni (cu şobolani), dar descriu atât de bine starea, încât nu mai are rost să caut ceva mai bun.
Revenind.
Aah... nu, atât. Oricum, atâta timp cât el revine, îl calc degeaba în picioare, trebuie să plece de bunăvoie.
Dacă-l calc în picioare tot rămân cu situaţia neîncheiată, cu coaiele albastre, cu durere de ovare şamd.
Să mă cac pe el.

68 days

E o chestie care se întâmplă atunci când îţi trece greaţa şi VREI să ieşi din casă; simţi nevoia să socializezi, şi ai şi ocazia de a ieşi cu oameni cu care îţi place să stai.
...după ce amigdalele te lasă să dormi, şi ajungi să-ţi sufli nasul numai de 5 ori pe zi, şi eşti dispus să mai vezi şi altceva decât pereţii camerei tale (în care e prea cald, pentru că e foarte mică).
...după ce treci peste faptul că te-ai săturat de oraşul în care trăieşti, şi nu te deprimi numai ieşind în faţa blocului.

Se întâmplă o chestie, am zis.
Se întâmplă că, atunci când poţi să ieşi, e noapte, răcoare şi bine.
E noapte.

Ce să cauţi tu afară la ora 22, îţi dai seama la ce oră înseamnă să te întorci?
Nu poţi să socializezi şi tu până în ora 00:00 ?
Stai în casă.
De ce vrei să pleci în alt oraş? De ce nu te distrezi? De ce nu vorbeşti cu noi?

Gee, mom, I really don't know.

Pentru că sunt o persoană foarte stabilă

După cum se vede, am mai născut un blog, după ce l-am şters pe celălalt; doar sunt o persoană care pune piciorul în prag, şi când zice ceva („Nu mai deschid nici un căcat de blog.”), se ţine de cuvânt.
Şi acum sunt iar blogger, mi-am pierdut identitatea de om, pentru că deţin un blog.
Părerea mea contează, acum că am o pagină de internet pe care pot să scriu toate căcaturile, şi sunt luată mai în serios dacă am un blog.
Şi dacă ai un blog, poţi merge la blogmeet-uri, altă idee care îmi place.
O adunare organizată în care ştii că tu şi ceilalţi oameni aveţi în comun o pagină de net. E, într-adevăr, ceva ce merită sărbătorit, ceva special.
Nu ştiu cum e, dar îmi închipui că nu m-aş simţi foarte bine într-un loc în care cei din jurul meu par foarte binevoitori, în timp ce se înţeapă foarte subtil unul pe celălalt - asta pe un ton semi-formal, pentru că sunt bloggeri, şi se respectă. Nu-şi permit să fie prea direcţi, prea relaxaţi.
Sunt aproape scriitori, aproape importanţi. Zâmbesc pe sub mustaţă şi degajă un aer de intelectual ipocrit.
Bine, ca de obicei, am generalizat, poate nu toţi sunt aşa, sunt şi oameni care vin din curiozitate, de exemplu.
După care regretă că au mers.
Nu mă număr printre oamenii ăia, eu doar arunc cu căcat.

Pe o ramură de topic, nu-mi plac flash mob-urile şi oamenii cu „FREE HUGS”. Şi graşii, şi râd când văd câte un retardat sau un pitic; nu mă mândresc cu asta, dar anunţ din capul locului, pentru cei care nu ştiau deja ce persoană minunată sunt.

Yours truly