Ratații Anonimi

-Bună ziua, numele meu este Irina, am 22 de ani, și nu sunt angajată nicăieri.
-Bună, Irina, răspunseră celelalte voci în cor.

Liderul grupului se apropie lin, dar cu o privire foarte hotărâtă, se proptește în fața Irinei. Cu postura unui vechi și înțelept șef de trib, Alfonso își ridică mâna stângă. Făcând ceea ce ai crede că e o binecuvântare, Alfonso cel Înțelept și bătrân o lovi pe fată de îi înroși săracul obraz.

-Aici este un loc sigur, Irina, spune bătrânul. Ia loc.

-Mulțumesc, spune tânăra. Vă mulțumesc într-adevăr.

-Spune-ne mai departe, Ioana.
-Irina.
-Ionela, spune-ne mai departe. Cum ai ajuns în situația asta?
-Păi, nu am vrut niciodată să ajung așa, dar...
-Daaa, nimeni, niciodată nu își dorește să ajungă așa. Adică îi insulți pe ceilalți oameni? Crezi că ei au vrut?
-Nu! Doar
-Eh las-o acum. Las-o jos că măcăne. Oricum, ce să-ți zic, mare diferență între voi nu e. Și ei sunt niște ratați, ca și tine. Rataților!

Capetele Rataților se pleacă în sfânta aprobare a celor spuse de înțelept.

-Continuă, Ratato.
-Mulțumesc. După cum spuneam..
-Lasă, ia zi mai bine - ai terminat facultatea? Te-a interesat măcar? Știi ce înseamnă?
-Da, da. Am intrat la facultate foarte bine, chiar, numai că
-Ah. Nu mai zice nimic. Iisuse. De ce n-ai terminat-o? Ce tărâțe ai avut în cap? Hm? Cururi de băieți? Sau poate de fete? Te duceai la crâșmă în loc să asculți de Înțelepții sistemului universitar? Păi ăia-s oameni realizați. Oamenii ăia au o slujbă onorabilă și au venit stabil. Sunt Înțelepți. Ei vor să te ajute, dar dacă tu nu vrei! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce să facă?! Să-ți toarne Înțelepciune în cap cu forța????
Așa e, Rataților?

-Amin! cântă adunarea Rataților. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Înțelept, căci el are slujbă și bine zice, și bine ne face.

Ochii Irinei se înlăcrimară, dar pe bună dreptate, dacă nu era o ratată! Bine le mai zice și Alfonso! Ce era în capul ei în timpul facultății, de ce nu a mai putut răbda puțin să o termine? De ce nu s-a putut ea abține din a-și dezamăgi părinții? A trebuit capul ei sec să își dea seama dintr-odată că ei nu îi place ce face, că cică nu se simte bine spiritual pe drumul ăla. Auzi, cică spiritual.
Unde te mai duce și "spiritualul" ăsta? Spiritualul îți dă de mâncare? Spiritualul îți plătește întreținerea? Câtă nerozie în capul ăla prost al Irinei să aibă impresia că are de ales! Că e "viața ei" și "vrea să fie fericită".
Ea trebuia să fie Înțeleaptă. Este clar acum.

-Ia zi, ratată. Ratato! Zi.
-Da... păi... Nimic. Adică... Vă dați seama ce am crezut eu. Știu că știți deja că am avut idei din-astea naive, de... Cum să vă zic... De domeniul ...spiritual .
-CE? Zi cu voce tare, fetiță, să audă toți.
-Sp.. Spiritual. Spiritual!

Mulțimea se ridică de pe scaune și se aliniază.

-Ridică-te, Iosefina.

Irina se ridică. Acum era în mâini bune și binevoitoare, care aveau să o scape de proastele obiceiuri. Peste numai câteva luni nu va mai suferi de speranță, de gândire liberă sau de originalitate. Va putea să scape liniștită de întrebările care o macină noaptea, nu va mai trebui să se întrebe ce vrea. Poate va fi chiar contabilă, sau, cine știe, de ce nu, inginer de afaceri!

Cu această nouă și, spera irina, ultimă speranță din viața ei, se ridică de pe scaun.
Și înalt s-a ridicat irina, și cu un zâmbet mare și fals, primește fiecare palmă pe care fiecare Ratat i-o dă!
Dulce este momentul în care te predai! Dulci sunt palmele bunilor oameni care vor doar binele tău!

-Acesta este momentul de inițiere, Ingrida. Acesta este botezul. De azi ești oficial o Ratată. Lasă-ne să te vindecăm, și în scurt timp vei fi o Angajată.

azi am un singur deget

- nota 4, PATRU, la un examen la care sunt sigura ca am scris de cel putin 5, la cea mai scarboasa materie din orar, predata in cel mai haotic stil de un om care nu stie nici el sigur ce vrea de la noi.
- fosta proprietara,  care a facut calcul pentru 5 zile de chirie, cand noi nici nu plateam vreodata chiria pe 1 ale lunii. Chestie pe care nu s-a obosit sa o mentioneze cand i-am spus ca ne mutam luni. Banii mei de studenta o vor face pe ea fericita, in contextul in care castiga mai mult decat destul.
- profesori care te fac proasta aproape pe fata, spunand ca ei nu cred ca esti capabila sa scrii pentru licenta cele 3 pagini pe care te-ai chinuit sa le scrii. Tu nu esti la nivelul ala, nu poti tu sa ai asa de putine greseli. Ce e cu ordinea asta normala a cuvintelor in propozitie? Cam lungi frazele. Cam poetic. Spune-ne si noua cum ai facut, suntem foarte interesati si ipocriti. Muie.
- profesori care schimba programul ultimelor examene si ne lasa sa o frecam o ora jumatate ca sa-si faca rutina.

Cred ca merit sa beau putin weekendul asta, si sa ma oftic.
Sunt toata un deget, de fapt. UN MARE DEGET, CEL MAI MARE, PENTRU VOI.

<3>

acum stiu sigur ca se poate

Nici nu stiu ce sa zic.
E frumos, foarte frumos sa vezi cum, atunci cand crezi ca esti pierdut, vine o mana salvatoare si te scoate din rapa, si te mangaie pe cap.
Viata poate fi buna, dar eu cred ca trebuie sa vrei sa fie. Este vorba de succesiunea aia, stiti? Ganduri - fapte. Si, cateodata, nici nu trebuie sa incerci asa de tare. Trebuie doar sa te ridici si sa incepi sa mergi in directia in care vrei. Doar putin, un pas. Restul vine de la sine. De la tine, de fapt.
Nu este greu. Nu trebuie sa-ti fie frica.
La multi ani, si aveti grija de voi.
>:D<

Nici asta nu rezolvă nimic

Faptul că noi şi numai noi suntem responsabili pentru propria noastră suferinţă este un adevăr crud şi dureros.
 Înţelegerea acestui adevăr este dureroasă, vreau să zic. Doare să ştii că tu ţi-ai dat cu piatra în cap.
Şi, din moment ce continui cu această activitate, pot să spun că nu ai învăţat nimic. Aceeaşi piatră, acelaşi cap - maniera în care le faci pe cele 2 să se întâlnească poate variază, dar ideea e aceeaşi. Te complaci.
Libertatea de a-ţi crea lumea nu a fost niciodată mai dezastruoasă.
În contextul în care eşti un individ slab, avid de atenţie, afecţiune şi echilibru, care şi-a creat lumea având ca prioritate comfortul,  nu e de mirare că fenomenul de autodistrugere se întâmplă cu o rată deosebit de accelerată. Ţi-ai dat atâţia pumni încât nu-i mai poţi număra. Ai făcut decizii proaste din cauză că tu, singurel, ţi-ai ales prioritatea. Ea stă la baza inabilităţii tale de a urca din groapa pe care o numeşti „siguranţă”. Siguranţă la fel de stabilă ca şi tine, siguranţă care se clatină imediat ce un obiect sau o persoană din lumea ta dispare, îşi mută locul sau se schimbă pentru o secundă.
Dacă ai fi stabil, sigur pe tine, aşa ceva nu s-ar întâmpla.
Dacă ai avea curajul, ai putea vedea că libertatea de care ziceam poate fi folosită în scopuri extraordinare.
Ai putea merge pe drumul către tine, ai putea să te construieşti, ai putea fi cum şi ceea ce vrei. Da! Dar ce te faci cu timpul care trebuie investit înafara capului tău? Ce să faci, să uiţi tot ce ai învăţat? Să o iei de la capăt, să uiţi de tot ce ai clădit în jurul tău? O fi din hârtie castelul tău, dar e mai bine decât nici un castel! În plus, înafara castelului sunt dinozauri cu care tu nu ştii să interacţionezi, şi dacă mai pui la socoteală şi părerile dinozaurilor....  În orice caz, e înfricoşător.
Dar asta nu e nimic. Mai e şi părerea TA despre tine. Eşti slab, dar eşti prea slab ca să te mobilizezi. Nu ştii ce să faci, de unde să începi. Gândindu-te la asta, îţi dai seama că nu ştii aşa multe despre tine. Tot ce ştii se reduce la faptul că eşti vulnerabil. Şi slab. Şi cu adevărat singur. Şi ajungi în punctul în care ţi-e aşa de milă de tine, încât ţi-e silă. Te chinui, iar îţi dai în cap.
Aici trebuie să te opreşti. Respiră adânc, relaxat, ieşi din tine şi observă. Nu mai judeca.
Dacă tu eşti slab, toţi suntem slabi. Partea bună este că exact trăsătura asta e noastră e ceea ce ne aduce împreună. E demn de milă, dar e şi frumos.
Şi eşti la fel de singur ca toţi ceilalţi. Numai că nu eşti obişnuit, nu ştii ce să faci cu tine în singurătatea asta.
Eu zic că e o ocazie excelentă de a afla ce poţi fi.

De aici poţi începe.

mbebith

 O carte prezintă interes cât timp e închisă.
Apoi, când o deschizi şi citeşti primele pagini, e în regulă. Încă nu ai intrat în poveste. Nici nu ştii ce te aşteaptă. Unele pagini sunt lipite, altele sunt ude şi nu se mai înţelege scrisul.
 Sunt pagini din viaţa oricui, fac parte din oricine, numai că sunt ruşinoase. Inacceptabile. Nu-ţi fac cinste. Sunt pagini mânjite şi zgâriate care te fac săƒ te scârbeşti 
Îţi pierzi respectul pentru carte atunci când îţi arată tot ce e slab şi vulnerabil în ea. Îţi dărâmă părerea pe care ţi-ai făcut-o la început, când era simplă şi amuzantă.
Devine o carte complicată, şi tu nu vrei o carte complicată. Cu toate că la început ţi-a arătat lumină şi ţi-a bucurat ochii şi sufletul, acum vezi că are şi umbre, capcane.
Cere efort.  Parcă n-are sens s-o mai citeşti.  Când vezi cum e, te hotărăşti că nu-ţi place şi o închizi. 
 Cine căcat vrea să citească o carte ca asta?
 O să arunci cartea aia cum au aruncat-o şi alţii.
Dar cartea aia e ceva normal. Numai că nu e scrisă ca să-ţi facă viaţa comodă, ci interesantă. Carte proastă ce eşti.

Cum sa-ti dai foc la viata

Sau ce pierzi atunci cand nu asculti de un om care stie ce vorbeste.

Acum nustiucattimp am scris un post despre monogamie si lipsa ei desavarsita in oameni. Am argumentat de ce nu vreau sa mi se spuna ca am fost inselata, apoi am considerat ca mai e nevoie de explicatii. Cat inca mai eram furioasa, am scris asadar inca un post.

Si am scris totul degeaba.

Urmeaza o lista de item-uri care se duc atunci cand esti egoist sincer si te hotarasti ca e timpul sa distrugi consolidezi relatia deja existenta prin destainuiri pe care nu ti le poti abtine.
1. Toata increderea care se stransese pana atunci. Felicitari. Nu o sa mai stiu niciodata nimic sigur.
2. Respectul meu pentru tine. Pe care se pare ca nu il meriti odata ce calci pe unul din cele mai mari principii ale mele.
3. Locul I
4. Momente in care totul e bine.

Ce-i drept, se mai duce si
5. Povara pe care o duceai.
Acum e in spatele meu. <3.

shit adds up

Oricine stie cat urasc iarna.
Ma face sa-mi aduc aminte de tot veninul pe care l-am inghitit, sa-l vomit, sa ma uit la el plangand apoi sa il inghit iar.
Asa de frumoasa e iarna pentru mine, si fiecare a fost oribila intr-un mod diferit.

Iarna asta au intervenit niste schimbari, insa.
Anul asta parca am reusit sa vomit veninul si sa inghit la loc doar 80% din el, si simt cum imi vine sa vomit si restul si sa-l las acolo, pe jos.
Undeva, ceva ma vindeca.
Prind speranta si fac din realitate visul meu frumos, si iarna devine agreabila.
" Poate devine chiar placuta! " spune o voce amuzanta in capul meu.
Da, mai stii?

Poate de data asta nu mai intervine FRICA de care mi-e FRICA. Teama ca istoria o sa se repete, ca ratezi ceva, ca instinctul tau se inseala.
Sper sa nu imi mai vina sa ma ascund intr-o pestera si sa pacalesc lumea ca hibernez in timp ce ma gandesc la tot felul de modalitati de razbunare.
Nu mai vreau sa ma gandesc la tot ce e rau si nu mai vreau sa compar situatiile.
Vreau sa uit situatiile.
Vreau sa inteleg ca toate astea cantaresc, si ca fiecare experienta e diferita.

Dar acum asa ceva nu pare posibil, pentru ca ma simt de parca urmeaza sa patesc ceva nou si urat, o teapa regala. Lucrul de care mi-e FRICA. Tremur la cea mai mica asemanare cu ceea ce ma poate rani si o iau razna, si totul devine haos, toti oamenii sunt rai si enervanti, toti vor ceva de la mine si toti ma mint.
Iarna nu mai pare agreabila, iarna ma uraste si-mi arata muie si eu sunt nevoita sa o iau de la capat.
Ma simt nevoita sa ma inchid in camera, sa ma invinetesc de ciuda, sa-mi rod unghiile pana la os, sa-mi smulg parul, sa ma sui pe pereti, sa ma dezbrac si sa alerg in strada pana mor de batranete, si atunci STOP.

Tare bine e sa te descarci in scris.
Acum ma simt bine. N-o sa patesc nimic, stiu.

Trebuie doar sa ma lupt cu mine mult, mult...
Asa ca asta va fi rezolutia mea pt anul ce vine.

Profilul zodiei "Capra râioasă şi cu coada pe sus"

Sau oamenii care îşi fac rău pentru atenţie.

Ce n-ar face indivizii ca ei pentru puţină compasiune!
Sunt oamenii care calcă peste orice şi oricine (prieteni, familie, demnitate, principii), sunt în stare să se transforme în orice (în prieten, în tine, în tot ce admiri şi respecţi), să se folosească de tot şi să fugă... dar nu înainte de a se da loviţi

Victime defavorizate din orice punct de vedere, cu vânătăi de la scaunele pe care şi le aplică singure în mijlocul feţei, fiinţe acre care nu ezită să apeleze la şantaj emoţional¹ de fiecare dată când te sapă.


Spun câte o bucată de poveste, câte o versiune diferită la fiecare individ cunoscut în parte, şi joacă câte un rol diferit în fiecare. Dar de fiecare dată, negreşit, sunt victime.

Îşi îndepărtează, astfel, prietenii - ceea ce îi întristează, dar tot e bine, atâta timp cât sunt victime. Sunt trişti din cauză că sunt victime, ceea ce e un motiv numai bun pentru a se victimiza încă o dată. Calomniază barbarii care i-au făcut rău şi i-au torturat sufletul pur celor care încă nu ştiu cât de mult căcat poate mânca.

Când rămân singuri de tot, trag semnale false de alarmă, intră într-un căcat mic, apoi într-un căcat mai mare, până nu li se mai vede capul. Când asta s-a întâmplat, trag semnalul de alarmă de-a binelea, dar nimeni nu-i mai crede, şi sfârşesc mâncaţi de lup.

Săracii oameni, chiar sunt demni de milă.


--------------------------------------------
1- "măcar dacă te-ar fi interesat prin ce trec acum"; "da, ai dreptate, sunt o persoană de căcat, împuşcă-mă în gură"; "îmi pare rău, viaţa mea e un iad"; "am cancer şi mi se permite orice"; "nu mă supăr dacă-mi porţi de milă atâta timp cât îmi iese ceva din asta"

"hai sa băm"

BEȚÍE, beții, s.f. 1. Stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ** Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ** Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. - Beat + suf. -ie.



Aşa.
De asemenea, nu regret nimic.
Nu-mi pare rău că am dat ultimii bani pe un taxi (în care a avut grijă să mă suie Andreea), ci mă bucur că am avut fix banii de taxi.
Acum anunţăm o mică pauză, ne cuminţim, ieşim la plimbări prin oraş ziua şi facem balonaşe de săpun sau ne jucăm ascunsea.
Mă bucur că ai mei sunt conştienţi de ce au crescut şi nu îmi (mai) reproşează nimic. Până la urmă, aşchia nu sare departe de copac.

AM PEPENE!

Frica nu ține cu mine, frica nu ține cu noi

Din când în când, se mai întâmplă să primești un fel de semn că ești pe drumul cel bun.
Bine, de fapt, eu știu că sunt unde trebuie, dar din cauza fricii care mi s-a băgat pe gât de mică, mai am, dîn când în când, câte un atac de panică sau o criză de anxietate. Așa, gratuit, fără să îmi dau seama exact despre ce e vorba.
Eu cred că alea sunt momentele în care ai cea mai mare nevoie de confirmare. Confirmare a faptului că ai luat deciziile bune, că o să fie bine.

Confirmarea asta a luat chipul unei tanti la vreo 60 de ani. Eram în tren cu Gladiola Deutzy Andreea. Stăteam noi de vorbă, ea vorbind normal, eu șoptind (în lipsă acută de voce), și, la un moment dat, Tanti ne întreabă cum ajunge în Apărătorii Patriei.
Îi explicăm noi pe acolo, zâmbind ca niște fete cuminți care tocmai au dat bani unui cerșetor, și Tanti spune:

„Să știți că soluțiile tuturor problemelor sunt aici, pe pământ, de-asta trebuie să ne descurcăm.”

Rămasă mască, nu am putut să zic nimic. Afară de faptul că îmi era fizic imposibil.

Mai stăm noi puțin, și Tanti transmite din nou un mesaj:

„Asta e cea mai frumoasă perioadă a vieții voastre. Acum e tulbure, dar voi trebuie să știți să vă bucurați de viață, că e frumoasă, și e scurtă. Să știți de la mine că toate sunt trecătoare. Toate! (a zâmbit foarte cald aici)
Fiți optimiste, fetelor, gândiți pozitiv. V-am zis, toate sunt trecătoare.”

Și nu, nu ne-a înmânat iconițe sfințite și nu ne-a făcut cruce. Nu a încercat să ne vândă Biblia.
Pur și simplu a zis asta, zâmbind senin tot timpul.
Iar eu nu am putut să zic nimic, înafară de „așa e”.
Și cred că a fost mai bine că nu am avut voce de nimic. Aș fi stricat momentul.
Așa, ea pur și simplu s-a nimerit să fie acolo, atunci, pentru asta, iar eu nu am putut să fac nimic ca să o opresc sau ca să detaliez.
A zis ce trebuia să zică, esențialul.

Apoi am coborât din tren și ne-am luat la revedere.



„The World is like a ride in an amusement park, and when you choose to go on it you think it's real, because that’s how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round, and it has thrills and chills and is very brightly colored, and it's very loud. And it's fun, for a while”

BAHA

Aş vrea să încep aşa: cur.

Deşi cred că aşa am lămurit pe oricine, simt că trebuie să dezvolt puţin.
:)) Am mers la BAHA party, unde era an all-you-can-drink buffet, ceea ce e destul, se pare, cât să tenteze circa 2000 de oameni. Foarte frumos. Am ajuns acolo cu Ileana, văr-miu, prietena lui şi prietenii mei.
Am intrat, am dat cu toţii câte un shot de tequila, apoi am tăiat-o către „standul” de Jagermeister şi ne-am jucat cu toţii jocul acela cu „eu niciodată nu am *insert action* ”.

„ - E uşurel jagermeisterul, vezi? spuse Ina vărului ei, cu o faţă incredibil de naivă, înainte să piardă numărul shot-urilor de la al 10-lea.”

Pe sistemul „nu simt nimic, mai beau unul”, e futil să spun că m-am... făcut praştie. Adică nu „aş dansa şi aş vorbi”- praştie, ci „sakrgjhjiyjoird cine sunt oamenii ăştia şi de ce am o ghirlandă cu flori la gât”- praştie.
Putem să-i zicem şi „cum am ajuns acasă”-praştie, sau „mi-am lăsat jacheta în local şi am venit în maieuţ acasă”-praştie.

Şi Ileana s-a simţit bine- a rămas singură de pe la... 1 până la 7, când m-a sunat disperată de pe un număr necunoscut, pentru că telefonul ei era (e şi acum) în geanta pe care o lăsase... cuiva (cunoscut) care plecase. În Ploieşti. Geanta Ilenei e în Ploieşti.

Concluzie - BAHA party nu a supt chiar atâta pulă, doar m-am făcut eu praf, şi tre să îmi amintesc să am limită.
Şi o chestie tare care a venit cu BAHA party a fost faptul că am realizat că mai sunt şi oameni pe planeta asta rece. Dacă nu era OM tipul care a stat cu soră-mea şi a avut grijă să ajungă în siguranţă la mine, cine ştie ce se întâmpla... Nu-mi mai recuperam jacheta!
SAU SORA.
Mulţumesc, deci, Mihai, chiar dacă acum dormi în spatele meu (nu vă gândiţi la tâmpenii, erau amândoi obosiţi, terifiaţi şi mahmuri) şi nu ştii că îţi mulţumesc. Îmi pierdusem speranţa, dar acum pot din nou să fredonez „The Warmth” de la Incubus.

Unrelated:

„Ce fă? Frate, şi v-a zis ăia ceva? ”

Ok, nu-mi mai suport colegele.
Am fost optimistă până acum, încercând să descopăr părţile lor bune, bucurându-mă de o portocală etc.
Dar, frate!

La noi în cameră există, ca în fiecare, un cablu de net. Unul singur, la 3 laptop-uri. Vorbim să luăm un switch. Caut eu pe net unul mai ieftin, întrucât nu le convenea din start ideea de a da bani pe aşa ceva. Găsesc un switch cu 8 porturi la 30 de lei, ceea ce înseamnă că dădeam fiecare 10 lei, mai ieftin decât un bilet Bucureşti- Constanţa, cu personalul, sau, în parametri de Ana şi Flori, mai ieftin decât 3 kile de ceapă.
„ - Fac comandă?
- Da da! Îl luăm pe ăsta!”
Super.
Peste câteva zile vine Ana, cea de la teologie, cu un switch.
„ - E de la mama de la servici!”
Cu impresia că putem să îl folosim, am anulat comanda pt celălalt switch.
A mers f ok aparatul de la Ana, am convieţuit în regulă, nu dădea semne de nesimţire.
Până luni, când ajung în cameră, şi observ că nu mai e switch-ul.
„ - Unde e switch-ul, Flori?
- L-a dus Ana în cameră la Andrei.”
Hm.
Doar cu Flori în cameră (care avea cablul de net), încep să vorbesc cu mama la telefon. I-am explicat mamei, fără pic de răutate sau sarcasm (ceea ce îmi vine foarte greu întotdeauna), de ce nu mai am eu net.
Peste aproximativ 10 minute intră Ana în cameră şi îi spune lui Flori:
„ - AUZI FLORI AI VREO PROBLEMĂ CU FAPTUL CĂ AM DUS SWITCH-UL LA ANDREI?
- Nu. ”
Întorcându-se câtre mine, subtil ca o pulă în nara stângă:
„ - FOARTE BINE PENTRU CĂ ESTE SWITCH-UL MEU ŞI POT SĂ MI-L BAG ŞI ÎN CUR AŞA SĂ ŞTII.”
Şi iese.
Mă rog, eu am continuat să vorbesc la telefon, uşor amuzată de aluzia de copil de clasa a II-a a Anei.

Îmi place că Flori i-a scris imediat Anei ce am vorbit eu la telefon, lucrat astfel încât să par o laşă, ca ele.
Şi acum, când vreau să vorbesc cu ambele, ca să le zic că trebuie să-mi spună în faţă dacă au vreo problemă cu mine, nu reuşesc să le prind.
În schimb, se uită urât la mine şi vorbesc cu mine numai când au nevoie de ceva. Separat, evident.

Fetelor, dacă nu reuşesc, până o să vă mănânce gândacii, să vă zic ce am de zis, sper din inimă să-mi găsiţi blogul şi să interpretaţi ce am scris cum se poate mai rău. Vă doresc cancer.
Muie.


Aaaa, da, titlul. Citat din Flori, viitoare profesoară, cea care o să vă înveţe copilul să vorbească şi să scrie corect în limba română.

BOULE

Pentru că nu pot să-mi dau shutdown complet atunci când simt că o iau razna, când se adună prea multe gânduri, mi-am dat restart.
Astfel, la ora 17 m-am băgat în pat, am încercat să adorm, şi aproape că am reuşit.

Până să intre Ana (colega mea de cameră, care e la teologie) cu prietenul ei (teologie as well) şi să vorbească FOARTE TARE şi să râdă, şi câteodată, să ţipe la prietenul ei.

„ - Te-am rugat şi eu să arunci borcanul cu ciorbă! E TOT AICI! BOULE!
- Stai mă, nu mai ţipa, nu vezi că doarme....
- Eşti un bou, eşti un nesimţit! IEŞI AFARĂ.
- Stai mă femeie, zici că eşti de la ţară, tu nu vezi că doarme un om? Calmează-te, că o să o trezeşti.
- Şi? (aici mă pregăteam să mă ridic şi să-i dau una peste ceafă) Dacă se trezeşte, îmi cer scuze (cum căcat să nu-ţi dai seama că m-am trezit, în momentul în care tu ţipi din cauza unui borcan cu ciorbă...). Acum IEŞI AFARĂ.”

Se calmează spiritele, intră cealaltă colegă de cameră, Flori. Intră râzând şi povestind cum a intrat ea cu capul într-o farfurie de sticlă, şi uite ce ochi are acum, uite, a trebuit să se machieze cu mov la celălalt ochi, ca să nu se vadă, hahaha, ce amuzant, hahaha HAHAHA HAHAHA HAHAHA aaaa uite că doarme Ina...

A dormit o pulă Ina, dar măcar nu s-a mai gândit la toate căcaturile.
Dacă nu tăceaţi din gură şi nu o lăsaţi pe Ina să doarmă până la urmă, vă punea gândaci în borcanul cu ciorbă (sunt destui).
M-am trezit la 20, după ce-am visat urât, dându-mi seama că n-am rezolvat nimic şi că doar mă doare capul.
Am tras concluzia că nu mai merge să dorm ca să mă liniştesc, ca altădată, şi nu pot să mă concentrez la nimic altceva. Nu pot nici să le exprim, altfel, zic că le scriam (gândurile).
Idei?

A, da, ieri se zvârcolea un gândac în cuptorul cu microunde.
Happy thoughts.

wrong wrong wrong wrong

A, şi pt cine vrea să ştie de ce nu sunt de acord să mi se zică „vezi că mă fut şi cu ana, şi cu jeana”:
dacă tu vii la mine şi-mi zici chestia asta, înseamnă că te simţi vinovat. Simţi nevoia să-mi zici. De ce simţi nevoia să-mi zici?
Simţi nevoia să-mi zici, şi te simţi vinovat pentru că, pentru tine, faptul că „m-ai înşelat” reprezintă o MARE CHESTIE. E un păcat atât de mare, încât nu mai poţi să-l ţii pentru tine, aşa că eşti egoist şi-mi zici, e o povară prea mare pentru tine.
În cazul în care conştiinţa ta nu e gata să suporte aşa ceva, nu o mai face.
Pentru că dai impresia că pentru tine, ceea ce ai făcut a însemnat ceva dpdv sentimental.
Atunci, încep îndoielile, chit că tu juri că nu a însemnat nimic, şi doar eşti sincer. Mi-ai zis, deci a cântărit în conştiinţa ta, deci a contat. Pe mine nu mă interesează că aşa ai fost crescut, e clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, iar tu eşti mai corupt ca mine.

Şi ca să nu fiu ipocrită, da, nu vreau să ştiu şi pentru că sunt geloasă şi pt că încă nu am încredere deplină în forţele mele. Nah, de fapt, de-asta sunt geloasă, din cauză de nesiguranţă. Aşadar, e problema mea, de care pot să fac abstracţie. Realizez când exagerez (faptul că îmi place să exagerez e cu totul altceva).

Sunt, deci, 2 motive pentru care să nu mi se spună; unul pentru care am argumente logice şi unul pe care nu pot să-l argumentez decât prin „aşa-s eu”.

ain't that some shit

Monogamia.
Nu există în rândul oamenilor.
Gata, acum puteţi să nu vă mai căcaţi pe voi. E o chestie normală, naturală, pe care toţi ar trebui să o ştie.
Dacă toată lumea ar recunoaşte asta, multe probleme nu ar mai exista. Nu ar mai fi nevoie să se discute pe marginea subiectului, pentru că ar fi subînţeles (cum ar şi trebui să fie).
În rândul cuplurilor nu ar trebui să existe noţiunea de monogamie.
Eu am hormoni. De asemenea, îmi place diversitatea, sunt om, nu pinguin. Faptul că îmi place şi altceva înafară de augusta ta persoană e cât se poate de normal. Da, o să mă descarc, o să merg şi pe la altcineva, şi la fel o să faci şi tu, pentru că şi tu eşti om cu hormoni. Eu te iubesc pe tine, tu mă iubeşti pe mine, iar faptul că ne-o tragem şi cu alte persoane este irelevant în relaţia noastră, nu o să schimbe cu nimic iubirea mea nemărginită pentru tine.
IAR NICI UNUL DINTRE NOI NU E ATÂT DE FRAIER ÎNCÂT SĂ STRICE CHESTIA ASTA PRIN LIPSĂ DE DISCREŢIE.
De ce puii mei aş vrea ca tu să-mi SPUI cum şi când umbli prin vecini? Şi de ce ţi-aş zice EU ce fac, cu cine mai fac? Ce rost are?
E datoria ta, ca fiinţă raţională, să nu-mi zici şi să faci tot posibilul să nu aflu.
Singurul caz în care vreau să ştiu e acela în care nutreşti sentimente pentru una din persoanele cu care ţi-o tragi înafara programului. Da, atunci merit să ştiu, ca să punem capăt şi să nu stau în calea fericirii tale. Mare căcat.

E aşa de greu de înţeles?


l.e. : Acum abia aştept să plec. Miercuri dimineaţă se va întâmpla asta, DAAAAA!

SUNT BĂTRÂN

Să-mi explice şi mie cineva de ce un tânăr care face 18 ani se simte, brusc, bătrân.
Că a mai făcut un an? Se apropie de moarte? De la vârsta asta îl sperie moartea ? Chiar simte cum e mai aproape de sfârşit? Serios?
Că e major şi are responsabilităţi? Ce responsabilităţi sunt aşa de grave încât să te facă să te simţi BĂTRÂN?
Simte că se ofileşte?
Gata, s-a terminat tinereţea mea, acum că am făcut 18 ani şi viaţa mea abia începe.
Pfff, trebuie să învăţ să gătesc... Bummer.

Poţi să te simţi bătrân atunci când nu mai ai vise, speranţă etc.
Poţi să ai 2354 ani şi să (mă rog, nu poţi să ai chiar atâţia ani) speri şi să visezi în continuare.
Când ai renunţat să mai fii curios, te-ai limitat la cutiuţa ta şi nu-ţi mai sclipesc ochii decât la vederea banilor, atunci cred că eşti... ah well, nu eşti bătrân, eşti doar mizerabil.

„nu-mi uraţi la mulţi ani de ziua mea, că mă faceţi să mă simt bătrân, deşi id-ul meu este bat_şi_fut sau sailor_venus_fundiţe ”

Se vede, deci, că nu înţeleg.

Dacă te simţi bătrân, trecut prin viaţă, uitat de lume la 18-19-20-.....-40 de ani (am avut dubii în legătură cu limita asta, bănuiesc că atunci începi să te simţi prost), atunci e vina ta. Nu îmi zice mie că te simţi bătrân şi împovărat, ieşi afară şi fă ceva, schimbă ceva în viaţa ta.




Baba asta e mai tare decât tine.