acum stiu sigur ca se poate

Nici nu stiu ce sa zic.
E frumos, foarte frumos sa vezi cum, atunci cand crezi ca esti pierdut, vine o mana salvatoare si te scoate din rapa, si te mangaie pe cap.
Viata poate fi buna, dar eu cred ca trebuie sa vrei sa fie. Este vorba de succesiunea aia, stiti? Ganduri - fapte. Si, cateodata, nici nu trebuie sa incerci asa de tare. Trebuie doar sa te ridici si sa incepi sa mergi in directia in care vrei. Doar putin, un pas. Restul vine de la sine. De la tine, de fapt.
Nu este greu. Nu trebuie sa-ti fie frica.
La multi ani, si aveti grija de voi.
>:D<

De goede Ina

Look at the instructions. No, forget it. Hundreds of pages of instructions on how to operate the Ina are for the booksmart. You need not be booksmart, but smart heartwise.
In the end, if your Ina is relaxed, well fed, clean, feels loved and protected, if your Ina laughs, belches, jumps around you and leaves you notes and sandwiches, you have the right Ina.

Mărturia lui 36 B

Pe mine nu m-a încântat niciodată fotbalul. Pur şi simplu nu făcea sens şi nu trezea nimic în mine. N-am înţeles suporterii şi toţi oamenii foarte entuziasmaţi¹, şi toate cântecele lor, şi toate fularele, pălăriile, bannerele şi ce nu. Ce atâta importanţă ?

Înfine, ca orice chestie în viaţa mea, şi asta s-a schimbat. Ce bine! Acum am un lucru mai puţin la auzul căruia să strâmb din nas. Ideea e că eu şi Andreea Sombrero Mui Caliente am participat ca voluntari în ceremonia de deschidere a meciului de pe 9 mai, marele meci al vieţii, pt care Bucureştiul s-a curăţat, încercând să pară prezentabil pt toată claia de oameni care se anunţa (cca 52 000 oameni vorbitori de diverse limbi). A început ca o chestie pe care o facem în defavoarea timpului nostru liber, apoi s-a transformat într-o mare favoare stilului nostru de viaţă, şi nu numai din cauză că alergam în repetate rânduri cu o placă deasupra capului. 

Mă aşteptam ca plusul de mişcare să mă binedispună, dar nu mă aşteptam să mă prindă aşa de tare. Nu am luat în calcul mai multe aspecte.

Primul, şi cel mai frumos, e cel în care colaborezi cu o grămadă de oameni fără să conteze altceva decât produsul final, menit să aducă bucurie ochilor din tribune şi de acasă. Fără ostilităţi, fără pretenţii. 400 de oameni vroiau ca totul să iasă bine. Unii mai vroiau şi să prindă bilet la meci, dar asta e altă poveste. Nu a fost relevant. 

Apoi, să nu uităm că acolo unde ne-am adunat toţi, pe stadion, am simţit atâta energie pozitivă că n-am ştiut ce să facem cu ea.

Mi-aş dori să pot dezvolta, dar nu aşa... în cuvinte foarte multe. Când sute de oameni se adună şi fac asta, începi să pierzi din limite, şi-ţi reaminteşti că e nemaipomenit să schimbi ceva la tine făcând ceva complet aleatoriu.

 Mi-ar plăcea să mai fac lucruri în genul, cu aceiaşi oameni care s-au ocupat atât de bine de noi. Am stat şi la meci, m-am bucurat de el, am înjurat, am ţipat (nu prea tare, de teamă să nu atrag ceva priviri) şi mi-a părut rău că n-au putut ambele echipe să câştige.

Mă bucur, totuşi, că am cunoscut o tonă de oameni şi că am devenit mai uşoară într-ale bagajelor care ţin de prejudecăţi. Adică m-am răzgândit. 

                                                                                                                                                                                     Cu drag, 36 B de la plăci.

 --------------------------------------------------------------------------------------------------------
 1 - nu mă refer la extremele mâncătoare de seminţe care îşi exprimă pasiunea cu ajutorul violenţei sau lipsei de respect, şi creier.

TREBUIE

Pereţii mei alb-jegoşi au nevoie de o schimbare.
Ei spun ceva despre mine, şi în momentul de faţă spun „Ina e împuţită, are bube şi cad bucăţele de piele de pe faţa ei mânjită cu cadavre de ţânţari”.
Vreau să schimb asta. Vreau ca povestea pe care o spun pereţii camerei mele să fie una veselă, relaxantă şi relativ misterioasă.
Aşa am ajuns la concluzia că le trebuie perdele, în spatele cărora o să se ascundă reproduceri după diverse picturi, fotografii, vară, joacă, soare, mare, culoare.
Poezii, versuri.

Perdelele verzi sau orange trebuie să fie lungi cam de 150 cm. O să le fac fâşii late cam de 50 cm, şi o să le proptesc cu bolduri mici în banda adezivă dublă. Trebuie să fie dintr-un material uşor, ca să şi stea.

M-am apucat şi să re-umplu cutia O.Z.O.R.A.
TREBUIE sa îmi formez un obicei din a mă motiva, uitându-mă la poze şi filmuleţe de la festival.
Pe 6 august o să fie şi Placebo.
Şi mai mult ca sigur o să vreau să mai schimb câte ceva la mine, că doar o să fie vară.
Vreau să mai fac şi nişte mişcare, că am ruginit.
Vreau să mă fac din ce în ce mai fericită.

O să scriu despre asta pe blog. O să scriu chiar asta pe blog, ca să fac lucrurile vag oficiale şi să îmi fie mai greu să uit.



A plecat iarna, să ne trezim!