miercuri, 26 decembrie 2012

cred ca se poate

Cineva a zis ca dracul nu e atat de negru, ca frica face lupul sa para mai fioros, si toate chestiile astea.
Subiectul "frica" este preferatul meu.
Ma gandesc acum, totusi, ca desi ASA este, pe tine nu te juta asta.
Ti-e frica in continuare. Ba chiar te sperie si mai tare. Oh well.
Acum imi dau seama ca e totul ok, ca universul nu te lasa sa pici pur si simplu si ca trebuie sa te relaxezi. Trebuie sa faci tot posibilul sa te relaxezi.
Cu ajutorul oamenilor o sa descoperi ca totul o sa fie ok, si ca nu trebuie sa te mai stresezi.
Nu sunt exact persoana potrivita care sa tina predici despre asta, dar daca tot am ajuns aici, sa ne reamintim:



O sa o pun de cate ori trebuie.

luni, 10 decembrie 2012

Nu mi-a plăcut niciodată să ştiu să scriu

Realitatea ta este aragazul nespălat,
care geme sub dâre de cafea şi ulei scârbos.
Realitatea ta este bluza ruptă
pe o porţiune de 5 cm.
Realitatea ta este tema nescrisă
pe ultima sută de metri.
Realitatea ta este programul decalat,
cearcănele triste, ochii umflaţi.
Durerea de stomac, noaptea,
când te încolăceşti sub pătură
printre şerveţele pline cu diverse
este realitatea ta.
Este lumea pe care ţi-ai ales
să ţi-o construieşti. E casa ta.

marți, 4 decembrie 2012

Nici asta nu rezolvă nimic

Faptul că noi şi numai noi suntem responsabili pentru propria noastră suferinţă este un adevăr crud şi dureros.
 Înţelegerea acestui adevăr este dureroasă, vreau să zic. Doare să ştii că tu ţi-ai dat cu piatra în cap.
Şi, din moment ce continui cu această activitate, pot să spun că nu ai învăţat nimic. Aceeaşi piatră, acelaşi cap - maniera în care le faci pe cele 2 să se întâlnească poate variază, dar ideea e aceeaşi. Te complaci.
Libertatea de a-ţi crea lumea nu a fost niciodată mai dezastruoasă.
În contextul în care eşti un individ slab, avid de atenţie, afecţiune şi echilibru, care şi-a creat lumea având ca prioritate comfortul,  nu e de mirare că fenomenul de autodistrugere se întâmplă cu o rată deosebit de accelerată. Ţi-ai dat atâţia pumni încât nu-i mai poţi număra. Ai făcut decizii proaste din cauză că tu, singurel, ţi-ai ales prioritatea. Ea stă la baza inabilităţii tale de a urca din groapa pe care o numeşti „siguranţă”. Siguranţă la fel de stabilă ca şi tine, siguranţă care se clatină imediat ce un obiect sau o persoană din lumea ta dispare, îşi mută locul sau se schimbă pentru o secundă.
Dacă ai fi stabil, sigur pe tine, aşa ceva nu s-ar întâmpla.
Dacă ai avea curajul, ai putea vedea că libertatea de care ziceam poate fi folosită în scopuri extraordinare.
Ai putea merge pe drumul către tine, ai putea să te construieşti, ai putea fi cum şi ceea ce vrei. Da! Dar ce te faci cu timpul care trebuie investit înafara capului tău? Ce să faci, să uiţi tot ce ai învăţat? Să o iei de la capăt, să uiţi de tot ce ai clădit în jurul tău? O fi din hârtie castelul tău, dar e mai bine decât nici un castel! În plus, înafara castelului sunt dinozauri cu care tu nu ştii să interacţionezi, şi dacă mai pui la socoteală şi părerile dinozaurilor....  În orice caz, e înfricoşător.
Dar asta nu e nimic. Mai e şi părerea TA despre tine. Eşti slab, dar eşti prea slab ca să te mobilizezi. Nu ştii ce să faci, de unde să începi. Gândindu-te la asta, îţi dai seama că nu ştii aşa multe despre tine. Tot ce ştii se reduce la faptul că eşti vulnerabil. Şi slab. Şi cu adevărat singur. Şi ajungi în punctul în care ţi-e aşa de milă de tine, încât ţi-e silă. Te chinui, iar îţi dai în cap.
Aici trebuie să te opreşti. Respiră adânc, relaxat, ieşi din tine şi observă. Nu mai judeca.
Dacă tu eşti slab, toţi suntem slabi. Partea bună este că exact trăsătura asta e noastră e ceea ce ne aduce împreună. E demn de milă, dar e şi frumos.
Şi eşti la fel de singur ca toţi ceilalţi. Numai că nu eşti obişnuit, nu ştii ce să faci cu tine în singurătatea asta.
Eu zic că e o ocazie excelentă de a afla ce poţi fi.

De aici poţi începe.






luni, 30 iulie 2012

mbebith

 O carte prezintă interes cât timp e închisă.
Apoi, când o deschizi şi citeşti primele pagini, e în regulă. Încă nu ai intrat în poveste. Nici nu ştii ce te aşteaptă. Unele pagini sunt lipite, altele sunt ude şi nu se mai înţelege scrisul.
 Sunt pagini din viaţa oricui, fac parte din oricine, numai că sunt ruşinoase. Inacceptabile. Nu-ţi fac cinste. Sunt pagini mânjite şi zgâriate care te fac săƒ te scârbeşti 
Îţi pierzi respectul pentru carte atunci când îţi arată tot ce e slab şi vulnerabil în ea. Îţi dărâmă părerea pe care ţi-ai făcut-o la început, când era simplă şi amuzantă.
Devine o carte complicată, şi tu nu vrei o carte complicată. Cu toate că la început ţi-a arătat lumină şi ţi-a bucurat ochii şi sufletul, acum vezi că are şi umbre, capcane.
Cere efort.  Parcă n-are sens s-o mai citeşti.  Când vezi cum e, te hotărăşti că nu-ţi place şi o închizi. 
 Cine căcat vrea să citească o carte ca asta?
 O să arunci cartea aia cum au aruncat-o şi alţii.
Dar cartea aia e ceva normal. Numai că nu e scrisă ca să-ţi facă viaţa comodă, ci interesantă. Carte proastă ce eşti.

marți, 15 mai 2012

De goede Ina

Look at the instructions. No, forget it. Hundreds of pages of instructions on how to operate the Ina are for the booksmart. You need not be booksmart, but smart heartwise.
In the end, if your Ina is relaxed, well fed, clean, feels loved and protected, if your Ina laughs, belches, jumps around you and leaves you notes and sandwiches, you have the right Ina.

joi, 10 mai 2012

Mărturia lui 36 B

Pe mine nu m-a încântat niciodată fotbalul. Pur şi simplu nu făcea sens şi nu trezea nimic în mine. N-am înţeles suporterii şi toţi oamenii foarte entuziasmaţi1, şi toate cântecele lor, şi toate fularele, pălăriile, bannerele şi ce nu. Ce atâta importanţă ?

Înfine, ca orice chestie în viaţa mea, şi asta s-a schimbat. Ce bine! Acum am un lucru mai puţin la auzul căruia să strâmb din nas. Ideea e că eu şi Andreea Sombrero Mui Caliente am participat ca voluntari în ceremonia de deschidere a meciului de pe 9 mai, marele meci al vieţii, pt care Bucureştiul s-a curăţat, încercând să pară prezentabil pt toată claia de oameni care se anunţa (cca 52 000 oameni vorbitori de diverse limbi). A început ca o chestie pe care o facem în defavoarea timpului nostru liber, apoi s-a transformat într-o mare favoare stilului nostru de viaţă, şi nu numai din cauză că alergam în repetate rânduri cu o placă deasupra capului. 

Mă aşteptam ca plusul de mişcare să mă binedispună, dar nu mă aşteptam să mă prindă aşa de tare. Nu am luat în calcul mai multe aspecte.

Primul, şi cel mai frumos, e cel în care colaborezi cu o grămadă de oameni fără să conteze altceva decât produsul final, menit să aducă bucurie ochilor din tribune şi de acasă. Fără ostilităţi, fără pretenţii. 400 de oameni vroiau ca totul să iasă bine. Unii mai vroiau şi să prindă bilet la meci, dar asta e altă poveste. Nu a fost relevant. 

Apoi, să nu uităm că acolo unde ne-am adunat toţi, pe stadion, am simţit atâta energie pozitivă că n-am ştiut ce să facem cu ea.

Mi-aş dori să pot dezvolta, dar nu aşa... în cuvinte foarte multe. Când sute de oameni se adună şi fac asta, începi să pierzi din limite, şi-ţi reaminteşti că e nemaipomenit să schimbi ceva la tine făcând ceva complet aleatoriu.

 Mi-ar plăcea să mai fac lucruri în genul, cu aceiaşi oameni care s-au ocupat atât de bine de noi. Am stat şi la meci, m-am bucurat de el, am înjurat, am ţipat (nu prea tare, de teamă să nu atrag ceva priviri) şi mi-a părut rău că n-au putut ambele echipe să câştige.

Mă bucur, totuşi, că am cunoscut o tonă de oameni şi că am devenit mai uşoară într-ale bagajelor care ţin de prejudecăţi. Adică m-am răzgândit. 









                                                                                                                                                                                     Cu drag, 36 B de la plăci.

 --------------------------------------------------------------------------------------------------------
 1 - nu mă refer la extremele mâncătoare de seminţe care îşi exprimă pasiunea cu ajutorul violenţei sau lipsei de respect, şi creier.

joi, 1 martie 2012

TREBUIE

Pereţii mei alb-jegoşi au nevoie de o schimbare.
Ei spun ceva despre mine, şi în momentul de faţă spun „Ina e împuţită, are bube şi cad bucăţele de piele de pe faţa ei mânjită cu cadavre de ţânţari”.
Vreau să schimb asta. Vreau ca povestea pe care o spun pereţii camerei mele să fie una veselă, relaxantă şi relativ misterioasă.
Aşa am ajuns la concluzia că le trebuie perdele, în spatele cărora o să se ascundă reproduceri după diverse picturi, fotografii, vară, joacă, soare, mare, culoare.
Poezii, versuri.

Perdelele verzi sau orange trebuie să fie lungi cam de 150 cm. O să le fac fâşii late cam de 50 cm, şi o să le proptesc cu bolduri mici în banda adezivă dublă. Trebuie să fie dintr-un material uşor, ca să şi stea.

M-am apucat şi să re-umplu cutia O.Z.O.R.A.
TREBUIE sa îmi formez un obicei din a mă motiva, uitându-mă la poze şi filmuleţe de la festival.
Pe 6 august o să fie şi Placebo.
Şi mai mult ca sigur o să vreau să mai schimb câte ceva la mine, că doar o să fie vară.
Vreau să mai fac şi nişte mişcare, că am ruginit.
Vreau să mă fac din ce în ce mai fericită.

O să scriu despre asta pe blog. O să scriu chiar asta pe blog, ca să fac lucrurile vag oficiale şi să îmi fie mai greu să uit.



A plecat iarna, să ne trezim!

sâmbătă, 18 februarie 2012

WUBWUBWUB Pzzzzz WUB WUB

Nici nu stiu.
E una din acele dimineti in care ma intorc acasa dupa o noapte in care nu am facut absolut nimic din ce mi-ar fi adus bucurie (imbatat, dansat, scapat de inhibitii, socializat), dornica sa ma pis cu un jet incredibil, iar baia e ocupata.
Sunt destul de revoltata.
Nu m-am distrat, si e vina oricui dar nu a mea, niciodata nu e vina mea.
Acum, ca stiti ca e vina voastra ca s-a bagat muzica de c a c a t si ca baia e ocupata, si ca nimic nu merge cum mi-ar fi placut sau cum ar fi fost normal, puteti sa intelegeti mica mea frustrare si viitoarea mea izolare/ retragere in carapace.
Din cauza muzicii, alcoolul nu si-a mai facut efectul, lumea nu mi-a mai parut la fel de inocenta in intentii, oamenii erau mai putin frumosi si corpul meu a refuzat sa se miste. Am incercat, dar n-am reusit.
Pahar dupa pahar dupa pahar dupabfjsljhbslng si alcoolul a dat din umeri a neputinta si a zis: "pula mea, n-am ce face in cazul asta.".
Ma cac pe dubstep. Urasc iarna.

marți, 10 ianuarie 2012

Cum sa-ti dai foc la viata

Sau ce pierzi atunci cand nu asculti de un om care stie ce vorbeste.

Acum nustiucattimp am scris un post despre monogamie si lipsa ei desavarsita in oameni. Am argumentat de ce nu vreau sa mi se spuna ca am fost inselata, apoi am considerat ca mai e nevoie de explicatii. Cat inca mai eram furioasa, am scris asadar inca un post.

Si am scris totul degeaba.

Urmeaza o lista de item-uri care se duc atunci cand esti egoist sincer si te hotarasti ca e timpul sa distrugi consolidezi relatia deja existenta prin destainuiri pe care nu ti le poti abtine.
1. Toata increderea care se stransese pana atunci. Felicitari. Nu o sa mai stiu niciodata nimic sigur.
2. Respectul meu pentru tine. Pe care se pare ca nu il meriti odata ce calci pe unul din cele mai mari principii ale mele.
3. Locul I
4. Momente in care totul e bine.

Ce-i drept, se mai duce si
5. Povara pe care o duceai.
Acum e in spatele meu. <3.

marți, 3 ianuarie 2012

Liniste, va rog

E cam tarziu, si mi-ar placea sa pot dormi. Dar de ceva vreme am reusit sa-mi decalez programul, astfel incat ora 14 devine noua ora 10 pentru zilele in care pot dormi cat vreau.
Din pacate, asta nu se intampla numai din cauza ca petrec ca o bestie inflacarata pana la ore tarzii, ci si pentru ca noaptea, cand mi se face somn, creierul meu decide ca ALA e momentul in care trebuie sa imi filmeze in prim plan toate grijile.
Cand asta se intampla, firea mea anxioasa se ocupa de restul.
Astfel, fiecare prostioara devine o mare problema si motiv de a ma legana, sau macar de a-mi dori sa fug.

Deci constientizez ca ma ingrijorez peste masura.



Cu toate acestea, nu exista clipa in care sa nu pot sa sustin ca nu-mi place frigul (frig, nu racoare), nu vreau sa platesc intretinerea, nu vreau sa citesc apometre, nu vreau sa mai fie nevoie sa fac curat, nu vreau sa mai fie nevoie sa-mi gatesc sau sa-mi cumpar mancare, nu vreau sa-mi mai fie foame niciodata, nu vreau sa ma duc la secretariat, nu vreau sa am restante, nu vreau sa dau mail proprietarului, nu vreau sa mai vegetez.
Nu vreau sa fiu degeaba, dar nici nu vreau sa am responsabilitati.
Nu vreau sa fiu atasata de nimic si de nimeni si nu doresc sa vorbesc sau sa mi se vorbeasca.
Vreau sa stau la umbra unui copac inflorit, langa un parau rece si limpede, sub un cer senin, si sa aud doar pasari, clipocitul apei si fosnet de frunze.

Si sa dorm.



P.S. Sunt oameni care chiar au probleme. Eu nu sunt unul din acei oameni. De altfel, nici nu-mi pasa.