marți, 4 decembrie 2012

Nici asta nu rezolvă nimic

Faptul că noi şi numai noi suntem responsabili pentru propria noastră suferinţă este un adevăr crud şi dureros.
 Înţelegerea acestui adevăr este dureroasă, vreau să zic. Doare să ştii că tu ţi-ai dat cu piatra în cap.
Şi, din moment ce continui cu această activitate, pot să spun că nu ai învăţat nimic. Aceeaşi piatră, acelaşi cap - maniera în care le faci pe cele 2 să se întâlnească poate variază, dar ideea e aceeaşi. Te complaci.
Libertatea de a-ţi crea lumea nu a fost niciodată mai dezastruoasă.
În contextul în care eşti un individ slab, avid de atenţie, afecţiune şi echilibru, care şi-a creat lumea având ca prioritate comfortul,  nu e de mirare că fenomenul de autodistrugere se întâmplă cu o rată deosebit de accelerată. Ţi-ai dat atâţia pumni încât nu-i mai poţi număra. Ai făcut decizii proaste din cauză că tu, singurel, ţi-ai ales prioritatea. Ea stă la baza inabilităţii tale de a urca din groapa pe care o numeşti „siguranţă”. Siguranţă la fel de stabilă ca şi tine, siguranţă care se clatină imediat ce un obiect sau o persoană din lumea ta dispare, îşi mută locul sau se schimbă pentru o secundă.
Dacă ai fi stabil, sigur pe tine, aşa ceva nu s-ar întâmpla.
Dacă ai avea curajul, ai putea vedea că libertatea de care ziceam poate fi folosită în scopuri extraordinare.
Ai putea merge pe drumul către tine, ai putea să te construieşti, ai putea fi cum şi ceea ce vrei. Da! Dar ce te faci cu timpul care trebuie investit înafara capului tău? Ce să faci, să uiţi tot ce ai învăţat? Să o iei de la capăt, să uiţi de tot ce ai clădit în jurul tău? O fi din hârtie castelul tău, dar e mai bine decât nici un castel! În plus, înafara castelului sunt dinozauri cu care tu nu ştii să interacţionezi, şi dacă mai pui la socoteală şi părerile dinozaurilor....  În orice caz, e înfricoşător.
Dar asta nu e nimic. Mai e şi părerea TA despre tine. Eşti slab, dar eşti prea slab ca să te mobilizezi. Nu ştii ce să faci, de unde să începi. Gândindu-te la asta, îţi dai seama că nu ştii aşa multe despre tine. Tot ce ştii se reduce la faptul că eşti vulnerabil. Şi slab. Şi cu adevărat singur. Şi ajungi în punctul în care ţi-e aşa de milă de tine, încât ţi-e silă. Te chinui, iar îţi dai în cap.
Aici trebuie să te opreşti. Respiră adânc, relaxat, ieşi din tine şi observă. Nu mai judeca.
Dacă tu eşti slab, toţi suntem slabi. Partea bună este că exact trăsătura asta e noastră e ceea ce ne aduce împreună. E demn de milă, dar e şi frumos.
Şi eşti la fel de singur ca toţi ceilalţi. Numai că nu eşti obişnuit, nu ştii ce să faci cu tine în singurătatea asta.
Eu zic că e o ocazie excelentă de a afla ce poţi fi.

De aici poţi începe.






Un comentariu:

  1. >:D< hai ca poti, Ina, nu e atat de greu, si nu pleca la drum cu un val pe fata.

    RăspundețiȘtergere

Am lăsat pe oricine să comenteze ca să nu vă oblig să vă faceţi cont. Asta înseamnă că am încredere că vă semnaţi; comentariile anonime vor fi şterse de azi, 28 noiembrie 2010.