Ratații Anonimi

-Bună ziua, numele meu este Irina, am 22 de ani, și nu sunt angajată nicăieri.
-Bună, Irina, răspunseră celelalte voci în cor.

Liderul grupului se apropie lin, dar cu o privire foarte hotărâtă, se proptește în fața Irinei. Cu postura unui vechi și înțelept șef de trib, Alfonso își ridică mâna stângă. Făcând ceea ce ai crede că e o binecuvântare, Alfonso cel Înțelept și bătrân o lovi pe fată de îi înroși săracul obraz.

-Aici este un loc sigur, Irina, spune bătrânul. Ia loc.

-Mulțumesc, spune tânăra. Vă mulțumesc într-adevăr.

-Spune-ne mai departe, Ioana.
-Irina.
-Ionela, spune-ne mai departe. Cum ai ajuns în situația asta?
-Păi, nu am vrut niciodată să ajung așa, dar...
-Daaa, nimeni, niciodată nu își dorește să ajungă așa. Adică îi insulți pe ceilalți oameni? Crezi că ei au vrut?
-Nu! Doar
-Eh las-o acum. Las-o jos că măcăne. Oricum, ce să-ți zic, mare diferență între voi nu e. Și ei sunt niște ratați, ca și tine. Rataților!

Capetele Rataților se pleacă în sfânta aprobare a celor spuse de înțelept.

-Continuă, Ratato.
-Mulțumesc. După cum spuneam..
-Lasă, ia zi mai bine - ai terminat facultatea? Te-a interesat măcar? Știi ce înseamnă?
-Da, da. Am intrat la facultate foarte bine, chiar, numai că
-Ah. Nu mai zice nimic. Iisuse. De ce n-ai terminat-o? Ce tărâțe ai avut în cap? Hm? Cururi de băieți? Sau poate de fete? Te duceai la crâșmă în loc să asculți de Înțelepții sistemului universitar? Păi ăia-s oameni realizați. Oamenii ăia au o slujbă onorabilă și au venit stabil. Sunt Înțelepți. Ei vor să te ajute, dar dacă tu nu vrei! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce să facă?! Să-ți toarne Înțelepciune în cap cu forța????
Așa e, Rataților?

-Amin! cântă adunarea Rataților. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Înțelept, căci el are slujbă și bine zice, și bine ne face.

Ochii Irinei se înlăcrimară, dar pe bună dreptate, dacă nu era o ratată! Bine le mai zice și Alfonso! Ce era în capul ei în timpul facultății, de ce nu a mai putut răbda puțin să o termine? De ce nu s-a putut ea abține din a-și dezamăgi părinții? A trebuit capul ei sec să își dea seama dintr-odată că ei nu îi place ce face, că cică nu se simte bine spiritual pe drumul ăla. Auzi, cică spiritual.
Unde te mai duce și "spiritualul" ăsta? Spiritualul îți dă de mâncare? Spiritualul îți plătește întreținerea? Câtă nerozie în capul ăla prost al Irinei să aibă impresia că are de ales! Că e "viața ei" și "vrea să fie fericită".
Ea trebuia să fie Înțeleaptă. Este clar acum.

-Ia zi, ratată. Ratato! Zi.
-Da... păi... Nimic. Adică... Vă dați seama ce am crezut eu. Știu că știți deja că am avut idei din-astea naive, de... Cum să vă zic... De domeniul ...spiritual .
-CE? Zi cu voce tare, fetiță, să audă toți.
-Sp.. Spiritual. Spiritual!

Mulțimea se ridică de pe scaune și se aliniază.

-Ridică-te, Iosefina.

Irina se ridică. Acum era în mâini bune și binevoitoare, care aveau să o scape de proastele obiceiuri. Peste numai câteva luni nu va mai suferi de speranță, de gândire liberă sau de originalitate. Va putea să scape liniștită de întrebările care o macină noaptea, nu va mai trebui să se întrebe ce vrea. Poate va fi chiar contabilă, sau, cine știe, de ce nu, inginer de afaceri!

Cu această nouă și, spera irina, ultimă speranță din viața ei, se ridică de pe scaun.
Și înalt s-a ridicat irina, și cu un zâmbet mare și fals, primește fiecare palmă pe care fiecare Ratat i-o dă!
Dulce este momentul în care te predai! Dulci sunt palmele bunilor oameni care vor doar binele tău!

-Acesta este momentul de inițiere, Ingrida. Acesta este botezul. De azi ești oficial o Ratată. Lasă-ne să te vindecăm, și în scurt timp vei fi o Angajată.

azi am un singur deget

- nota 4, PATRU, la un examen la care sunt sigura ca am scris de cel putin 5, la cea mai scarboasa materie din orar, predata in cel mai haotic stil de un om care nu stie nici el sigur ce vrea de la noi.
- fosta proprietara,  care a facut calcul pentru 5 zile de chirie, cand noi nici nu plateam vreodata chiria pe 1 ale lunii. Chestie pe care nu s-a obosit sa o mentioneze cand i-am spus ca ne mutam luni. Banii mei de studenta o vor face pe ea fericita, in contextul in care castiga mai mult decat destul.
- profesori care te fac proasta aproape pe fata, spunand ca ei nu cred ca esti capabila sa scrii pentru licenta cele 3 pagini pe care te-ai chinuit sa le scrii. Tu nu esti la nivelul ala, nu poti tu sa ai asa de putine greseli. Ce e cu ordinea asta normala a cuvintelor in propozitie? Cam lungi frazele. Cam poetic. Spune-ne si noua cum ai facut, suntem foarte interesati si ipocriti. Muie.
- profesori care schimba programul ultimelor examene si ne lasa sa o frecam o ora jumatate ca sa-si faca rutina.

Cred ca merit sa beau putin weekendul asta, si sa ma oftic.
Sunt toata un deget, de fapt. UN MARE DEGET, CEL MAI MARE, PENTRU VOI.

<3>

Nu mi-a plăcut niciodată să ştiu să scriu

Realitatea ta este aragazul nespălat,
care geme sub dâre de cafea şi ulei scârbos.
Realitatea ta este bluza ruptă
pe o porţiune de 5 cm.
Realitatea ta este tema nescrisă
pe ultima sută de metri.
Realitatea ta este programul decalat,
cearcănele triste, ochii umflaţi.
Durerea de stomac, noaptea,
când te încolăceşti sub pătură
printre şerveţele pline cu diverse
este realitatea ta.
Este lumea pe care ţi-ai ales
să ţi-o construieşti. E casa ta.

Nici asta nu rezolvă nimic

Faptul că noi şi numai noi suntem responsabili pentru propria noastră suferinţă este un adevăr crud şi dureros.
 Înţelegerea acestui adevăr este dureroasă, vreau să zic. Doare să ştii că tu ţi-ai dat cu piatra în cap.
Şi, din moment ce continui cu această activitate, pot să spun că nu ai învăţat nimic. Aceeaşi piatră, acelaşi cap - maniera în care le faci pe cele 2 să se întâlnească poate variază, dar ideea e aceeaşi. Te complaci.
Libertatea de a-ţi crea lumea nu a fost niciodată mai dezastruoasă.
În contextul în care eşti un individ slab, avid de atenţie, afecţiune şi echilibru, care şi-a creat lumea având ca prioritate comfortul,  nu e de mirare că fenomenul de autodistrugere se întâmplă cu o rată deosebit de accelerată. Ţi-ai dat atâţia pumni încât nu-i mai poţi număra. Ai făcut decizii proaste din cauză că tu, singurel, ţi-ai ales prioritatea. Ea stă la baza inabilităţii tale de a urca din groapa pe care o numeşti „siguranţă”. Siguranţă la fel de stabilă ca şi tine, siguranţă care se clatină imediat ce un obiect sau o persoană din lumea ta dispare, îşi mută locul sau se schimbă pentru o secundă.
Dacă ai fi stabil, sigur pe tine, aşa ceva nu s-ar întâmpla.
Dacă ai avea curajul, ai putea vedea că libertatea de care ziceam poate fi folosită în scopuri extraordinare.
Ai putea merge pe drumul către tine, ai putea să te construieşti, ai putea fi cum şi ceea ce vrei. Da! Dar ce te faci cu timpul care trebuie investit înafara capului tău? Ce să faci, să uiţi tot ce ai învăţat? Să o iei de la capăt, să uiţi de tot ce ai clădit în jurul tău? O fi din hârtie castelul tău, dar e mai bine decât nici un castel! În plus, înafara castelului sunt dinozauri cu care tu nu ştii să interacţionezi, şi dacă mai pui la socoteală şi părerile dinozaurilor....  În orice caz, e înfricoşător.
Dar asta nu e nimic. Mai e şi părerea TA despre tine. Eşti slab, dar eşti prea slab ca să te mobilizezi. Nu ştii ce să faci, de unde să începi. Gândindu-te la asta, îţi dai seama că nu ştii aşa multe despre tine. Tot ce ştii se reduce la faptul că eşti vulnerabil. Şi slab. Şi cu adevărat singur. Şi ajungi în punctul în care ţi-e aşa de milă de tine, încât ţi-e silă. Te chinui, iar îţi dai în cap.
Aici trebuie să te opreşti. Respiră adânc, relaxat, ieşi din tine şi observă. Nu mai judeca.
Dacă tu eşti slab, toţi suntem slabi. Partea bună este că exact trăsătura asta e noastră e ceea ce ne aduce împreună. E demn de milă, dar e şi frumos.
Şi eşti la fel de singur ca toţi ceilalţi. Numai că nu eşti obişnuit, nu ştii ce să faci cu tine în singurătatea asta.
Eu zic că e o ocazie excelentă de a afla ce poţi fi.

De aici poţi începe.

mbebith

 O carte prezintă interes cât timp e închisă.
Apoi, când o deschizi şi citeşti primele pagini, e în regulă. Încă nu ai intrat în poveste. Nici nu ştii ce te aşteaptă. Unele pagini sunt lipite, altele sunt ude şi nu se mai înţelege scrisul.
 Sunt pagini din viaţa oricui, fac parte din oricine, numai că sunt ruşinoase. Inacceptabile. Nu-ţi fac cinste. Sunt pagini mânjite şi zgâriate care te fac săƒ te scârbeşti 
Îţi pierzi respectul pentru carte atunci când îţi arată tot ce e slab şi vulnerabil în ea. Îţi dărâmă părerea pe care ţi-ai făcut-o la început, când era simplă şi amuzantă.
Devine o carte complicată, şi tu nu vrei o carte complicată. Cu toate că la început ţi-a arătat lumină şi ţi-a bucurat ochii şi sufletul, acum vezi că are şi umbre, capcane.
Cere efort.  Parcă n-are sens s-o mai citeşti.  Când vezi cum e, te hotărăşti că nu-ţi place şi o închizi. 
 Cine căcat vrea să citească o carte ca asta?
 O să arunci cartea aia cum au aruncat-o şi alţii.
Dar cartea aia e ceva normal. Numai că nu e scrisă ca să-ţi facă viaţa comodă, ci interesantă. Carte proastă ce eşti.

Mărturia lui 36 B

Pe mine nu m-a încântat niciodată fotbalul. Pur şi simplu nu făcea sens şi nu trezea nimic în mine. N-am înţeles suporterii şi toţi oamenii foarte entuziasmaţi¹, şi toate cântecele lor, şi toate fularele, pălăriile, bannerele şi ce nu. Ce atâta importanţă ?

Înfine, ca orice chestie în viaţa mea, şi asta s-a schimbat. Ce bine! Acum am un lucru mai puţin la auzul căruia să strâmb din nas. Ideea e că eu şi Andreea Sombrero Mui Caliente am participat ca voluntari în ceremonia de deschidere a meciului de pe 9 mai, marele meci al vieţii, pt care Bucureştiul s-a curăţat, încercând să pară prezentabil pt toată claia de oameni care se anunţa (cca 52 000 oameni vorbitori de diverse limbi). A început ca o chestie pe care o facem în defavoarea timpului nostru liber, apoi s-a transformat într-o mare favoare stilului nostru de viaţă, şi nu numai din cauză că alergam în repetate rânduri cu o placă deasupra capului. 

Mă aşteptam ca plusul de mişcare să mă binedispună, dar nu mă aşteptam să mă prindă aşa de tare. Nu am luat în calcul mai multe aspecte.

Primul, şi cel mai frumos, e cel în care colaborezi cu o grămadă de oameni fără să conteze altceva decât produsul final, menit să aducă bucurie ochilor din tribune şi de acasă. Fără ostilităţi, fără pretenţii. 400 de oameni vroiau ca totul să iasă bine. Unii mai vroiau şi să prindă bilet la meci, dar asta e altă poveste. Nu a fost relevant. 

Apoi, să nu uităm că acolo unde ne-am adunat toţi, pe stadion, am simţit atâta energie pozitivă că n-am ştiut ce să facem cu ea.

Mi-aş dori să pot dezvolta, dar nu aşa... în cuvinte foarte multe. Când sute de oameni se adună şi fac asta, începi să pierzi din limite, şi-ţi reaminteşti că e nemaipomenit să schimbi ceva la tine făcând ceva complet aleatoriu.

 Mi-ar plăcea să mai fac lucruri în genul, cu aceiaşi oameni care s-au ocupat atât de bine de noi. Am stat şi la meci, m-am bucurat de el, am înjurat, am ţipat (nu prea tare, de teamă să nu atrag ceva priviri) şi mi-a părut rău că n-au putut ambele echipe să câştige.

Mă bucur, totuşi, că am cunoscut o tonă de oameni şi că am devenit mai uşoară într-ale bagajelor care ţin de prejudecăţi. Adică m-am răzgândit. 

                                                                                                                                                                                     Cu drag, 36 B de la plăci.

 --------------------------------------------------------------------------------------------------------
 1 - nu mă refer la extremele mâncătoare de seminţe care îşi exprimă pasiunea cu ajutorul violenţei sau lipsei de respect, şi creier.

WUBWUBWUB Pzzzzz WUB WUB

Nici nu stiu.
E una din acele dimineti in care ma intorc acasa dupa o noapte in care nu am facut absolut nimic din ce mi-ar fi adus bucurie (imbatat, dansat, scapat de inhibitii, socializat), dornica sa ma pis cu un jet incredibil, iar baia e ocupata.
Sunt destul de revoltata.
Nu m-am distrat, si e vina oricui dar nu a mea, niciodata nu e vina mea.
Acum, ca stiti ca e vina voastra ca s-a bagat muzica de c a c a t si ca baia e ocupata, si ca nimic nu merge cum mi-ar fi placut sau cum ar fi fost normal, puteti sa intelegeti mica mea frustrare si viitoarea mea izolare/ retragere in carapace.
Din cauza muzicii, alcoolul nu si-a mai facut efectul, lumea nu mi-a mai parut la fel de inocenta in intentii, oamenii erau mai putin frumosi si corpul meu a refuzat sa se miste. Am incercat, dar n-am reusit.
Pahar dupa pahar dupa pahar dupabfjsljhbslng si alcoolul a dat din umeri a neputinta si a zis: "pula mea, n-am ce face in cazul asta.".
Ma cac pe dubstep. Urasc iarna.

Cum sa-ti dai foc la viata

Sau ce pierzi atunci cand nu asculti de un om care stie ce vorbeste.

Acum nustiucattimp am scris un post despre monogamie si lipsa ei desavarsita in oameni. Am argumentat de ce nu vreau sa mi se spuna ca am fost inselata, apoi am considerat ca mai e nevoie de explicatii. Cat inca mai eram furioasa, am scris asadar inca un post.

Si am scris totul degeaba.

Urmeaza o lista de item-uri care se duc atunci cand esti egoist sincer si te hotarasti ca e timpul sa distrugi consolidezi relatia deja existenta prin destainuiri pe care nu ti le poti abtine.
1. Toata increderea care se stransese pana atunci. Felicitari. Nu o sa mai stiu niciodata nimic sigur.
2. Respectul meu pentru tine. Pe care se pare ca nu il meriti odata ce calci pe unul din cele mai mari principii ale mele.
3. Locul I
4. Momente in care totul e bine.

Ce-i drept, se mai duce si
5. Povara pe care o duceai.
Acum e in spatele meu. <3.

Kankerjood

Am vrut doar să atrag atenția.
Anunț din start 2 chestii:
1. Am băut, și nu apă.
2. Tastele „R” și „U” lipsesc. În loc de taste, am scoci. Pe principiul „de ce să luăm un laptop cu puțin mai scump când putem să luăm o cutiuță muzicală?”

Ce vreau să zic?
De ce am intrat aici?
Iisuse, ce univers e ăsta?
Cred că simțeam nevoia să scriu într-un fel, iar scrisul de mână, acum, e echivalent cu a găti.
Implică migală.
Ori eu nu sunt în stare nici să mănânc, și îmi e foame.

Am intrat la taxă, ceea ce mi-a dat ocazia de a mă simți ca un fel de fail al familiei din care fac parte. M-am hotărât că mă pun pe învățat!
Nu în weekend.
O să trec la buget, o sa termin facultatea asta... Dar când o să fac ce-mi place de fapt? Ce-mi place de fapt?
Mereu am crezut că, precum marea dragoste a tinereții, pasiunea vieții tale a fost acolo mereu, pe fundal.
Atunci, ce ar fi la mine? Mâncatul?
Dormitul?
Să fie scrisul?
Ideea e că mă simt într-un fel pierdută, și nu vreau să rătăcesc toată viața, mai ales în contextul în care nu rătăcesc pe barba mea.
Tre să mă stabilesc undeva.
Mi-e greu. Recunosc.
Nu e pt că nu aș ști ce vreau. Asta nu înțelege lumea.
E pentru că vreau tot, toată lumea.
Ce?

Profilul zodiei "Capra râioasă şi cu coada pe sus"

Sau oamenii care îşi fac rău pentru atenţie.

Ce n-ar face indivizii ca ei pentru puţină compasiune!
Sunt oamenii care calcă peste orice şi oricine (prieteni, familie, demnitate, principii), sunt în stare să se transforme în orice (în prieten, în tine, în tot ce admiri şi respecţi), să se folosească de tot şi să fugă... dar nu înainte de a se da loviţi

Victime defavorizate din orice punct de vedere, cu vânătăi de la scaunele pe care şi le aplică singure în mijlocul feţei, fiinţe acre care nu ezită să apeleze la şantaj emoţional¹ de fiecare dată când te sapă.


Spun câte o bucată de poveste, câte o versiune diferită la fiecare individ cunoscut în parte, şi joacă câte un rol diferit în fiecare. Dar de fiecare dată, negreşit, sunt victime.

Îşi îndepărtează, astfel, prietenii - ceea ce îi întristează, dar tot e bine, atâta timp cât sunt victime. Sunt trişti din cauză că sunt victime, ceea ce e un motiv numai bun pentru a se victimiza încă o dată. Calomniază barbarii care i-au făcut rău şi i-au torturat sufletul pur celor care încă nu ştiu cât de mult căcat poate mânca.

Când rămân singuri de tot, trag semnale false de alarmă, intră într-un căcat mic, apoi într-un căcat mai mare, până nu li se mai vede capul. Când asta s-a întâmplat, trag semnalul de alarmă de-a binelea, dar nimeni nu-i mai crede, şi sfârşesc mâncaţi de lup.

Săracii oameni, chiar sunt demni de milă.


--------------------------------------------
1- "măcar dacă te-ar fi interesat prin ce trec acum"; "da, ai dreptate, sunt o persoană de căcat, împuşcă-mă în gură"; "îmi pare rău, viaţa mea e un iad"; "am cancer şi mi se permite orice"; "nu mă supăr dacă-mi porţi de milă atâta timp cât îmi iese ceva din asta"

Frica nu ține cu mine, frica nu ține cu noi

Din când în când, se mai întâmplă să primești un fel de semn că ești pe drumul cel bun.
Bine, de fapt, eu știu că sunt unde trebuie, dar din cauza fricii care mi s-a băgat pe gât de mică, mai am, dîn când în când, câte un atac de panică sau o criză de anxietate. Așa, gratuit, fără să îmi dau seama exact despre ce e vorba.
Eu cred că alea sunt momentele în care ai cea mai mare nevoie de confirmare. Confirmare a faptului că ai luat deciziile bune, că o să fie bine.

Confirmarea asta a luat chipul unei tanti la vreo 60 de ani. Eram în tren cu Gladiola Deutzy Andreea. Stăteam noi de vorbă, ea vorbind normal, eu șoptind (în lipsă acută de voce), și, la un moment dat, Tanti ne întreabă cum ajunge în Apărătorii Patriei.
Îi explicăm noi pe acolo, zâmbind ca niște fete cuminți care tocmai au dat bani unui cerșetor, și Tanti spune:

„Să știți că soluțiile tuturor problemelor sunt aici, pe pământ, de-asta trebuie să ne descurcăm.”

Rămasă mască, nu am putut să zic nimic. Afară de faptul că îmi era fizic imposibil.

Mai stăm noi puțin, și Tanti transmite din nou un mesaj:

„Asta e cea mai frumoasă perioadă a vieții voastre. Acum e tulbure, dar voi trebuie să știți să vă bucurați de viață, că e frumoasă, și e scurtă. Să știți de la mine că toate sunt trecătoare. Toate! (a zâmbit foarte cald aici)
Fiți optimiste, fetelor, gândiți pozitiv. V-am zis, toate sunt trecătoare.”

Și nu, nu ne-a înmânat iconițe sfințite și nu ne-a făcut cruce. Nu a încercat să ne vândă Biblia.
Pur și simplu a zis asta, zâmbind senin tot timpul.
Iar eu nu am putut să zic nimic, înafară de „așa e”.
Și cred că a fost mai bine că nu am avut voce de nimic. Aș fi stricat momentul.
Așa, ea pur și simplu s-a nimerit să fie acolo, atunci, pentru asta, iar eu nu am putut să fac nimic ca să o opresc sau ca să detaliez.
A zis ce trebuia să zică, esențialul.

Apoi am coborât din tren și ne-am luat la revedere.



„The World is like a ride in an amusement park, and when you choose to go on it you think it's real, because that’s how powerful our minds are. And the ride goes up and down and round and round, and it has thrills and chills and is very brightly colored, and it's very loud. And it's fun, for a while”

hey guys

you know what? I like my life.


also, check the tags on this post.

Omelet1

De ce subiectul „avort” este unul atât de controversat?

Nu de alta, dar mie mi se pare clar către ce parte ar trebui să se încline balanţa.
Nu o să înşir aici toate motivele pentru care sunt de acord cu ideea asta, îmi par evidente.
O să pun, totuşi, unul din motivele pentru care sunt pro avort.

Se făcea că era o zi frumoasă de iarnă, să-i zicem ziua de azi, şi am dat peste un... forum (atribut reprezentativ: delicios). O tipă cerea detalii despre avort prin tratament medicamentos.
Oamenii, calzi, lipsiţi de prejudecăţi şi cu inima uşoară, au sărit într-ajutorarea ei:


„Avort fara trauma?avort=trauma , il sfidati pe Dumnezeu ucigand darul pe care vi l-a trimis pentru a va aduce bucurie.”

Also:

„La ora cand scriu cred ca totul e pierdut! Oricum toata viata vei fi urmarita de umbra acelei fiinte, care puteai fi chiar TU. ”

sau, logică pură şi o exprimare ireproşabilă, mai ales dpdv gramatical:

„Avorturile sunt cea mai mare tampenioe la ora aceasta , la cate metode de a nu ramane insarcinata sunt la ora actuala nu inteleg femeile de ce trebuie sa recurga la un avort. EU sunt un tata care am avut o experienta de genul dar sunt contra avortului si am acceptat sa am copilul si la ora actuala sun eu si fetita mea impreuna fara mama si sunt foarte mandru de mine. Asa ca Jos Avorturile ar fi bine sa le interzica. ”


Cu oameni ca voi, alte argumente pro-avort² nu mai sunt necesare. Bine că sunteţi mândri de voi, you oblivious douchebags.







Pe o ramură de topic:

„Young man on acid, thought he could fly, jumped out of a building. What a tragedy.' What a dick! Fuck him, he’s an idiot. If he thought he could fly, why didn’t he take off on the ground first? Check it out. You don’t see ducks lined up to catch elevators to fly south—they fly from the ground, ya moron, quit ruining it for everybody. He’s a moron, he’s dead—good, we lost a moron, fuckin’ celebrate. Wow, I just felt the world get lighter. We lost a moron! I don’t mean to sound cold, or cruel, or vicious, but I am, so that’s the way it comes out.”
[Bill Hicks]


-------------------------------------------------------
1 - sună mai amuzant în neerlandeză
2 - viol, ruperea prezervativului, planetă suprapopulată, sărăcie, mă-ta

kanker

După ce le-am urat cancer colegelor mele, aici, pe blog, una din colege mi-a plâns în braţe pentru că mătuşa ei are cancer!
Acum se mută amândouă din cameră. Exact acum. Îşi strâng lucrurile şi le mută, de la camera 6, la camera 11.
O, ce bucurie!
Va fi, într-adevăr, o iarnă frumoasă.
Deja simt cum mă umplu de spiritul crăciunului.

Ce iau cadou unei tipe despre care nu ştiu decât că e îndrăgostită de fundul ei (are toate motivele)?

În rest, toţi cei care îmi sunt apropiaţi vor primi cele mai bestiale cadouri din partea mea. Abia aştept să vă văd feţele. Abia aştept să stau sub bradul de crăciun şi să mă holbez la luminiţe.
Nu, nu are nici o semnificaţie religioasă pentru mine, e doar o tradiţie la care ţin, din cauză că îmi place să stau cu familia şi să facem tot ce se face de crăciun.
Tot nu vreau să primesc urări, chestia asta rămâne valabilă, şi o să o zic în fiecare an.
Anul viitor o să o zic din aprilie, ca să fiu sigură.

„Ce fă? Frate, şi v-a zis ăia ceva? ”

Ok, nu-mi mai suport colegele.
Am fost optimistă până acum, încercând să descopăr părţile lor bune, bucurându-mă de o portocală etc.
Dar, frate!

La noi în cameră există, ca în fiecare, un cablu de net. Unul singur, la 3 laptop-uri. Vorbim să luăm un switch. Caut eu pe net unul mai ieftin, întrucât nu le convenea din start ideea de a da bani pe aşa ceva. Găsesc un switch cu 8 porturi la 30 de lei, ceea ce înseamnă că dădeam fiecare 10 lei, mai ieftin decât un bilet Bucureşti- Constanţa, cu personalul, sau, în parametri de Ana şi Flori, mai ieftin decât 3 kile de ceapă.
„ - Fac comandă?
- Da da! Îl luăm pe ăsta!”
Super.
Peste câteva zile vine Ana, cea de la teologie, cu un switch.
„ - E de la mama de la servici!”
Cu impresia că putem să îl folosim, am anulat comanda pt celălalt switch.
A mers f ok aparatul de la Ana, am convieţuit în regulă, nu dădea semne de nesimţire.
Până luni, când ajung în cameră, şi observ că nu mai e switch-ul.
„ - Unde e switch-ul, Flori?
- L-a dus Ana în cameră la Andrei.”
Hm.
Doar cu Flori în cameră (care avea cablul de net), încep să vorbesc cu mama la telefon. I-am explicat mamei, fără pic de răutate sau sarcasm (ceea ce îmi vine foarte greu întotdeauna), de ce nu mai am eu net.
Peste aproximativ 10 minute intră Ana în cameră şi îi spune lui Flori:
„ - AUZI FLORI AI VREO PROBLEMĂ CU FAPTUL CĂ AM DUS SWITCH-UL LA ANDREI?
- Nu. ”
Întorcându-se câtre mine, subtil ca o pulă în nara stângă:
„ - FOARTE BINE PENTRU CĂ ESTE SWITCH-UL MEU ŞI POT SĂ MI-L BAG ŞI ÎN CUR AŞA SĂ ŞTII.”
Şi iese.
Mă rog, eu am continuat să vorbesc la telefon, uşor amuzată de aluzia de copil de clasa a II-a a Anei.

Îmi place că Flori i-a scris imediat Anei ce am vorbit eu la telefon, lucrat astfel încât să par o laşă, ca ele.
Şi acum, când vreau să vorbesc cu ambele, ca să le zic că trebuie să-mi spună în faţă dacă au vreo problemă cu mine, nu reuşesc să le prind.
În schimb, se uită urât la mine şi vorbesc cu mine numai când au nevoie de ceva. Separat, evident.

Fetelor, dacă nu reuşesc, până o să vă mănânce gândacii, să vă zic ce am de zis, sper din inimă să-mi găsiţi blogul şi să interpretaţi ce am scris cum se poate mai rău. Vă doresc cancer.
Muie.


Aaaa, da, titlul. Citat din Flori, viitoare profesoară, cea care o să vă înveţe copilul să vorbească şi să scrie corect în limba română.

wrong wrong wrong wrong

A, şi pt cine vrea să ştie de ce nu sunt de acord să mi se zică „vezi că mă fut şi cu ana, şi cu jeana”:
dacă tu vii la mine şi-mi zici chestia asta, înseamnă că te simţi vinovat. Simţi nevoia să-mi zici. De ce simţi nevoia să-mi zici?
Simţi nevoia să-mi zici, şi te simţi vinovat pentru că, pentru tine, faptul că „m-ai înşelat” reprezintă o MARE CHESTIE. E un păcat atât de mare, încât nu mai poţi să-l ţii pentru tine, aşa că eşti egoist şi-mi zici, e o povară prea mare pentru tine.
În cazul în care conştiinţa ta nu e gata să suporte aşa ceva, nu o mai face.
Pentru că dai impresia că pentru tine, ceea ce ai făcut a însemnat ceva dpdv sentimental.
Atunci, încep îndoielile, chit că tu juri că nu a însemnat nimic, şi doar eşti sincer. Mi-ai zis, deci a cântărit în conştiinţa ta, deci a contat. Pe mine nu mă interesează că aşa ai fost crescut, e clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, iar tu eşti mai corupt ca mine.

Şi ca să nu fiu ipocrită, da, nu vreau să ştiu şi pentru că sunt geloasă şi pt că încă nu am încredere deplină în forţele mele. Nah, de fapt, de-asta sunt geloasă, din cauză de nesiguranţă. Aşadar, e problema mea, de care pot să fac abstracţie. Realizez când exagerez (faptul că îmi place să exagerez e cu totul altceva).

Sunt, deci, 2 motive pentru care să nu mi se spună; unul pentru care am argumente logice şi unul pe care nu pot să-l argumentez decât prin „aşa-s eu”.

ain't that some shit

Monogamia.
Nu există în rândul oamenilor.
Gata, acum puteţi să nu vă mai căcaţi pe voi. E o chestie normală, naturală, pe care toţi ar trebui să o ştie.
Dacă toată lumea ar recunoaşte asta, multe probleme nu ar mai exista. Nu ar mai fi nevoie să se discute pe marginea subiectului, pentru că ar fi subînţeles (cum ar şi trebui să fie).
În rândul cuplurilor nu ar trebui să existe noţiunea de monogamie.
Eu am hormoni. De asemenea, îmi place diversitatea, sunt om, nu pinguin. Faptul că îmi place şi altceva înafară de augusta ta persoană e cât se poate de normal. Da, o să mă descarc, o să merg şi pe la altcineva, şi la fel o să faci şi tu, pentru că şi tu eşti om cu hormoni. Eu te iubesc pe tine, tu mă iubeşti pe mine, iar faptul că ne-o tragem şi cu alte persoane este irelevant în relaţia noastră, nu o să schimbe cu nimic iubirea mea nemărginită pentru tine.
IAR NICI UNUL DINTRE NOI NU E ATÂT DE FRAIER ÎNCÂT SĂ STRICE CHESTIA ASTA PRIN LIPSĂ DE DISCREŢIE.
De ce puii mei aş vrea ca tu să-mi SPUI cum şi când umbli prin vecini? Şi de ce ţi-aş zice EU ce fac, cu cine mai fac? Ce rost are?
E datoria ta, ca fiinţă raţională, să nu-mi zici şi să faci tot posibilul să nu aflu.
Singurul caz în care vreau să ştiu e acela în care nutreşti sentimente pentru una din persoanele cu care ţi-o tragi înafara programului. Da, atunci merit să ştiu, ca să punem capăt şi să nu stau în calea fericirii tale. Mare căcat.

E aşa de greu de înţeles?


l.e. : Acum abia aştept să plec. Miercuri dimineaţă se va întâmpla asta, DAAAAA!