BAHA

Aş vrea să încep aşa: cur.

Deşi cred că aşa am lămurit pe oricine, simt că trebuie să dezvolt puţin.
:)) Am mers la BAHA party, unde era an all-you-can-drink buffet, ceea ce e destul, se pare, cât să tenteze circa 2000 de oameni. Foarte frumos. Am ajuns acolo cu Ileana, văr-miu, prietena lui şi prietenii mei.
Am intrat, am dat cu toţii câte un shot de tequila, apoi am tăiat-o către „standul” de Jagermeister şi ne-am jucat cu toţii jocul acela cu „eu niciodată nu am *insert action* ”.

„ - E uşurel jagermeisterul, vezi? spuse Ina vărului ei, cu o faţă incredibil de naivă, înainte să piardă numărul shot-urilor de la al 10-lea.”

Pe sistemul „nu simt nimic, mai beau unul”, e futil să spun că m-am... făcut praştie. Adică nu „aş dansa şi aş vorbi”- praştie, ci „sakrgjhjiyjoird cine sunt oamenii ăştia şi de ce am o ghirlandă cu flori la gât”- praştie.
Putem să-i zicem şi „cum am ajuns acasă”-praştie, sau „mi-am lăsat jacheta în local şi am venit în maieuţ acasă”-praştie.

Şi Ileana s-a simţit bine- a rămas singură de pe la... 1 până la 7, când m-a sunat disperată de pe un număr necunoscut, pentru că telefonul ei era (e şi acum) în geanta pe care o lăsase... cuiva (cunoscut) care plecase. În Ploieşti. Geanta Ilenei e în Ploieşti.

Concluzie - BAHA party nu a supt chiar atâta pulă, doar m-am făcut eu praf, şi tre să îmi amintesc să am limită.
Şi o chestie tare care a venit cu BAHA party a fost faptul că am realizat că mai sunt şi oameni pe planeta asta rece. Dacă nu era OM tipul care a stat cu soră-mea şi a avut grijă să ajungă în siguranţă la mine, cine ştie ce se întâmpla... Nu-mi mai recuperam jacheta!
SAU SORA.
Mulţumesc, deci, Mihai, chiar dacă acum dormi în spatele meu (nu vă gândiţi la tâmpenii, erau amândoi obosiţi, terifiaţi şi mahmuri) şi nu ştii că îţi mulţumesc. Îmi pierdusem speranţa, dar acum pot din nou să fredonez „The Warmth” de la Incubus.

Unrelated:

Eu

mă cac pe mama natură şi pe cine pizda mă-sii am moştenit la capitolul „sănătate”.
Cred că, atunci când m-am născut, toate problemele tuturor s-au adunat asupra mea, făcute să apară pe rând în perioade cât mai nepotrivite (e.g: când nu am bani să repar ce căcat de dereglări se mai găseşte corpul meu să aibă).
Da, nu o să punctez acum toate argumentele care ar putea să vă arate ce contrast e între mine şi o persoană normală dpdv fizic. Ideea e că sunt DEFECTĂ şi că e o bucurie faptul că o să mă lupt cu chestiile astea, probabil, toată viaţa.
Nu sunt chestii grave, dar sunt chestiile alea mici şi multe care te enervează. Sau e o chestie pe care nu poţi să o repari, care duce la alte chestiuţe mici cu soluţii riscante, scumpe sau ridicole.
Ştiu sigur că în familia mea s-a murit şi de cancer... Hmm, i wonder what that cancer is doing now.
HAHA nu scap eu aşa uşor.
De fapt, nici nu ştiu ce funcţionează corect la mine. Sistemul respirator, dar hai să nu cobesc.

Până acum, am urmărit să subliniez faptul că nu am nici o vină, de-asta mă şi oftic şi simt nevoia să mă descarc şi să bat cu sete o fetiţă de 13 ani, până când ajunge să simtă gustul propriului ei creier.

Chiar... chiar simt nevoia să bat pe cineva de foarte mult timp.
<3

ok

intru în perioada naşpa în care sunt iritabilă şi complet lipsită de chef de socializare.
Cred că intru în hibernare.
Evitaţi-mă.

kanker

După ce le-am urat cancer colegelor mele, aici, pe blog, una din colege mi-a plâns în braţe pentru că mătuşa ei are cancer!
Acum se mută amândouă din cameră. Exact acum. Îşi strâng lucrurile şi le mută, de la camera 6, la camera 11.
O, ce bucurie!
Va fi, într-adevăr, o iarnă frumoasă.
Deja simt cum mă umplu de spiritul crăciunului.

Ce iau cadou unei tipe despre care nu ştiu decât că e îndrăgostită de fundul ei (are toate motivele)?

În rest, toţi cei care îmi sunt apropiaţi vor primi cele mai bestiale cadouri din partea mea. Abia aştept să vă văd feţele. Abia aştept să stau sub bradul de crăciun şi să mă holbez la luminiţe.
Nu, nu are nici o semnificaţie religioasă pentru mine, e doar o tradiţie la care ţin, din cauză că îmi place să stau cu familia şi să facem tot ce se face de crăciun.
Tot nu vreau să primesc urări, chestia asta rămâne valabilă, şi o să o zic în fiecare an.
Anul viitor o să o zic din aprilie, ca să fiu sigură.

„Ce fă? Frate, şi v-a zis ăia ceva? ”

Ok, nu-mi mai suport colegele.
Am fost optimistă până acum, încercând să descopăr părţile lor bune, bucurându-mă de o portocală etc.
Dar, frate!

La noi în cameră există, ca în fiecare, un cablu de net. Unul singur, la 3 laptop-uri. Vorbim să luăm un switch. Caut eu pe net unul mai ieftin, întrucât nu le convenea din start ideea de a da bani pe aşa ceva. Găsesc un switch cu 8 porturi la 30 de lei, ceea ce înseamnă că dădeam fiecare 10 lei, mai ieftin decât un bilet Bucureşti- Constanţa, cu personalul, sau, în parametri de Ana şi Flori, mai ieftin decât 3 kile de ceapă.
„ - Fac comandă?
- Da da! Îl luăm pe ăsta!”
Super.
Peste câteva zile vine Ana, cea de la teologie, cu un switch.
„ - E de la mama de la servici!”
Cu impresia că putem să îl folosim, am anulat comanda pt celălalt switch.
A mers f ok aparatul de la Ana, am convieţuit în regulă, nu dădea semne de nesimţire.
Până luni, când ajung în cameră, şi observ că nu mai e switch-ul.
„ - Unde e switch-ul, Flori?
- L-a dus Ana în cameră la Andrei.”
Hm.
Doar cu Flori în cameră (care avea cablul de net), încep să vorbesc cu mama la telefon. I-am explicat mamei, fără pic de răutate sau sarcasm (ceea ce îmi vine foarte greu întotdeauna), de ce nu mai am eu net.
Peste aproximativ 10 minute intră Ana în cameră şi îi spune lui Flori:
„ - AUZI FLORI AI VREO PROBLEMĂ CU FAPTUL CĂ AM DUS SWITCH-UL LA ANDREI?
- Nu. ”
Întorcându-se câtre mine, subtil ca o pulă în nara stângă:
„ - FOARTE BINE PENTRU CĂ ESTE SWITCH-UL MEU ŞI POT SĂ MI-L BAG ŞI ÎN CUR AŞA SĂ ŞTII.”
Şi iese.
Mă rog, eu am continuat să vorbesc la telefon, uşor amuzată de aluzia de copil de clasa a II-a a Anei.

Îmi place că Flori i-a scris imediat Anei ce am vorbit eu la telefon, lucrat astfel încât să par o laşă, ca ele.
Şi acum, când vreau să vorbesc cu ambele, ca să le zic că trebuie să-mi spună în faţă dacă au vreo problemă cu mine, nu reuşesc să le prind.
În schimb, se uită urât la mine şi vorbesc cu mine numai când au nevoie de ceva. Separat, evident.

Fetelor, dacă nu reuşesc, până o să vă mănânce gândacii, să vă zic ce am de zis, sper din inimă să-mi găsiţi blogul şi să interpretaţi ce am scris cum se poate mai rău. Vă doresc cancer.
Muie.


Aaaa, da, titlul. Citat din Flori, viitoare profesoară, cea care o să vă înveţe copilul să vorbească şi să scrie corect în limba română.

O să aveţi dulceaţă, promit

Cred că sunt unde trebuie (nu din punct de vedere geografic).
Mi-am dat seama că, practic, mi-am atins cam toate obiectivele. Sunt mulţumită de mine şi...
:))
Tocmai am văzut un gândac, nici măcar n-am reuşit să-l omor, a fost prea rapid.

Revenind...
Am făcut cam tot ce-am vrut, şi am ajuns în punctul în care pot să mă declar mulţumită. Consider că am făcut treabă bună până acum, am muncit la mine şi am primit şi ajutorul de care aveam nevoie.
Acum (exact acum, valabil doar în momentul de faţă) simt că nu-mi mai e frică de nimic, trec prin tot ce se poate trece, profit de orice ocazie ca să-mi pot îmbogăţi bagajul de cunoştinţe şi experienţe. Sunt curioasă, noutatea mă incită şi... am poftă de viaţă! :D
De-asta zic că am impresia că merg pe unde trebuie şi că sunt la locul potrivit, la momentul potrivit.
Şi nu regret nimic, înafară de faptul că AM UITAT să aduc borcanul ăla cu dulceaţă de gutui... Îmi pare tare rău, 13 şi Mihai, chiar îmi pare.
O rezolvăm noi cumva când vin.

Sunt curioasă prin ce stare o să trec în următoarele 5 minute.
Mai vreau o schimbare, ce să-mi mai fac?

e crăciunul

Nu mi-am judecat colegele, doar relatam fapte.
Cum o să relatez şi acum.

Se făcea că era luni noapte, şi mă întorceam de la etajul 4, unde am stat cu oameni pe care abia îi cunoscusem şi un prieten. Şi mi-era foame, dar... Nu, nu.
Pe scurt:
Stăteam la calculator, puţin pierdută, puţin letargică. Colega mea de cameră, Flori, mă întreabă, cu un zâmbet foarte senin şi cu o privire caldă, dacă... vreau o portocală.
DOAMNE, DA! VREAU O PORTOCALĂ!
Vroiam portocala aia atât de mult, am mâncat-o cu atâta satisfacţie, şi mi-a picat atât de bine, încât aproape că am plâns de fericire. Nu mi-a venit să cred că cineva tocmai mi-a oferit o portocală. La momentul ăla, îl interpretasem ca fiind gestul suprem de bunăvoinţă şi protecţie. M-a făcut să mă simt în siguranţă; zici că era crăciunul în familie, mai era şi mirosul specific.
Mulţumesc, Flori, pentru portocală. Mulţumesc prietenului ei, care i-a adus portocale.

Da, şi ieri m-am dus şi mi-am luat portocale şi nu i-am oferit.
Ce? Mai are!

BOULE

Pentru că nu pot să-mi dau shutdown complet atunci când simt că o iau razna, când se adună prea multe gânduri, mi-am dat restart.
Astfel, la ora 17 m-am băgat în pat, am încercat să adorm, şi aproape că am reuşit.

Până să intre Ana (colega mea de cameră, care e la teologie) cu prietenul ei (teologie as well) şi să vorbească FOARTE TARE şi să râdă, şi câteodată, să ţipe la prietenul ei.

„ - Te-am rugat şi eu să arunci borcanul cu ciorbă! E TOT AICI! BOULE!
- Stai mă, nu mai ţipa, nu vezi că doarme....
- Eşti un bou, eşti un nesimţit! IEŞI AFARĂ.
- Stai mă femeie, zici că eşti de la ţară, tu nu vezi că doarme un om? Calmează-te, că o să o trezeşti.
- Şi? (aici mă pregăteam să mă ridic şi să-i dau una peste ceafă) Dacă se trezeşte, îmi cer scuze (cum căcat să nu-ţi dai seama că m-am trezit, în momentul în care tu ţipi din cauza unui borcan cu ciorbă...). Acum IEŞI AFARĂ.”

Se calmează spiritele, intră cealaltă colegă de cameră, Flori. Intră râzând şi povestind cum a intrat ea cu capul într-o farfurie de sticlă, şi uite ce ochi are acum, uite, a trebuit să se machieze cu mov la celălalt ochi, ca să nu se vadă, hahaha, ce amuzant, hahaha HAHAHA HAHAHA HAHAHA aaaa uite că doarme Ina...

A dormit o pulă Ina, dar măcar nu s-a mai gândit la toate căcaturile.
Dacă nu tăceaţi din gură şi nu o lăsaţi pe Ina să doarmă până la urmă, vă punea gândaci în borcanul cu ciorbă (sunt destui).
M-am trezit la 20, după ce-am visat urât, dându-mi seama că n-am rezolvat nimic şi că doar mă doare capul.
Am tras concluzia că nu mai merge să dorm ca să mă liniştesc, ca altădată, şi nu pot să mă concentrez la nimic altceva. Nu pot nici să le exprim, altfel, zic că le scriam (gândurile).
Idei?

A, da, ieri se zvârcolea un gândac în cuptorul cu microunde.
Happy thoughts.

Mi-am cunoscut colegele.
Sunt exact cum nu mi-aş fi imaginat, sunt exact opusul meu. Zici că a fost regizată faza.
Stau cu 2 viitoare profesoare, una din ele e la teologie şi doarme cu icoana la capul patului, şi ceva îmi zice că nu şi-a pus prea multe întrebări în viaţa ei senină.
Înfine, sunt fete de treabă, bine crescute. De-asta şi sunt opusul meu.
În rest, toate bune. Îmi place ce fac la facultate, iar orarul e lejer.

Cu toate astea, azi am cedat şi am dormit... Am recuperat, că nu mai puteam. Din cauza asta, cred că am pierdut alte 5 litere ale alfabetului persan, vreo 10 mai degrabă.
Însă a meritat.

Nu mai vreau nimic, nu mai vreau, ba vreau, dar nu trebuie. Nu mai trebuie. Lasati-ma un pic.

customized counter no longer needed, thank you

for i am here!
Gata, am ajuns într-un final şi-n camera din Bucureşti, pe care o văi împărţi cu 2 tipe.
Tipe pe care nici la ora asta nu le-am cunoscut. În schimb... s-au instalat înaintea mea, ceea ce-mi lasă mie plăcerea de... a judeca!
Prejudecăţile, ce lucru frumos :D.
Aşadar, una din fete e pitică, altfel n-ar purta 35 la balerinii ei roşii. Şi mie, cum îmi plac persoanele mici, îmi pică foarte bine.
De fapt, mai rău o să-i pice ei.
Studiază pt carnet şi are aşternuturile frumoase. E reprezentant avon.
Prietena ei e mai înaltă decât ea (îmi imaginez că n-ar fi greu) şi are pătură cu print de leopard, dar nu contează asta. E o pătură foarte moale, oricum.
Ambele au: halat de baie (unul galben, unul roz, mi-e frică), bagă dulciuri (mă oftică), au acelaşi stil de set de cană-animal+ castronel. Beau cola. Au cuptor cu microunde, ceea ce mă scuteşte pe mine de efortul de a-mi cumpăra, şi mai e convenabil pt că eu am venit cu plita electrică, deci n-ar trebui să comenteze. Nu par să aibă prea multe chestii.
Cu toată „analiza” asta, nu, nu am tras (încă) nici o concluzie referitoare la partea care chiar contează, respectiv CE FEL DE PERSOANE SUNT.
Ar fi absurd.
Aşa.
M-am instalat, am văzut 2 gândaci, i-am omorât.
Sunt singura cu veioză şi mă duc la baie acum.
Am o stare de bine :D.

wrong wrong wrong wrong

A, şi pt cine vrea să ştie de ce nu sunt de acord să mi se zică „vezi că mă fut şi cu ana, şi cu jeana”:
dacă tu vii la mine şi-mi zici chestia asta, înseamnă că te simţi vinovat. Simţi nevoia să-mi zici. De ce simţi nevoia să-mi zici?
Simţi nevoia să-mi zici, şi te simţi vinovat pentru că, pentru tine, faptul că „m-ai înşelat” reprezintă o MARE CHESTIE. E un păcat atât de mare, încât nu mai poţi să-l ţii pentru tine, aşa că eşti egoist şi-mi zici, e o povară prea mare pentru tine.
În cazul în care conştiinţa ta nu e gata să suporte aşa ceva, nu o mai face.
Pentru că dai impresia că pentru tine, ceea ce ai făcut a însemnat ceva dpdv sentimental.
Atunci, încep îndoielile, chit că tu juri că nu a însemnat nimic, şi doar eşti sincer. Mi-ai zis, deci a cântărit în conştiinţa ta, deci a contat. Pe mine nu mă interesează că aşa ai fost crescut, e clar că nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, iar tu eşti mai corupt ca mine.

Şi ca să nu fiu ipocrită, da, nu vreau să ştiu şi pentru că sunt geloasă şi pt că încă nu am încredere deplină în forţele mele. Nah, de fapt, de-asta sunt geloasă, din cauză de nesiguranţă. Aşadar, e problema mea, de care pot să fac abstracţie. Realizez când exagerez (faptul că îmi place să exagerez e cu totul altceva).

Sunt, deci, 2 motive pentru care să nu mi se spună; unul pentru care am argumente logice şi unul pe care nu pot să-l argumentez decât prin „aşa-s eu”.

ain't that some shit

Monogamia.
Nu există în rândul oamenilor.
Gata, acum puteţi să nu vă mai căcaţi pe voi. E o chestie normală, naturală, pe care toţi ar trebui să o ştie.
Dacă toată lumea ar recunoaşte asta, multe probleme nu ar mai exista. Nu ar mai fi nevoie să se discute pe marginea subiectului, pentru că ar fi subînţeles (cum ar şi trebui să fie).
În rândul cuplurilor nu ar trebui să existe noţiunea de monogamie.
Eu am hormoni. De asemenea, îmi place diversitatea, sunt om, nu pinguin. Faptul că îmi place şi altceva înafară de augusta ta persoană e cât se poate de normal. Da, o să mă descarc, o să merg şi pe la altcineva, şi la fel o să faci şi tu, pentru că şi tu eşti om cu hormoni. Eu te iubesc pe tine, tu mă iubeşti pe mine, iar faptul că ne-o tragem şi cu alte persoane este irelevant în relaţia noastră, nu o să schimbe cu nimic iubirea mea nemărginită pentru tine.
IAR NICI UNUL DINTRE NOI NU E ATÂT DE FRAIER ÎNCÂT SĂ STRICE CHESTIA ASTA PRIN LIPSĂ DE DISCREŢIE.
De ce puii mei aş vrea ca tu să-mi SPUI cum şi când umbli prin vecini? Şi de ce ţi-aş zice EU ce fac, cu cine mai fac? Ce rost are?
E datoria ta, ca fiinţă raţională, să nu-mi zici şi să faci tot posibilul să nu aflu.
Singurul caz în care vreau să ştiu e acela în care nutreşti sentimente pentru una din persoanele cu care ţi-o tragi înafara programului. Da, atunci merit să ştiu, ca să punem capăt şi să nu stau în calea fericirii tale. Mare căcat.

E aşa de greu de înţeles?


l.e. : Acum abia aştept să plec. Miercuri dimineaţă se va întâmpla asta, DAAAAA!

10 zile

până plec.
Nu mă mir că pe 29 aflu dacă prind cămin, ceea ce mă va lăsa cu 2 zile să-mi caut o cutie la colţ de stradă, în cazul în care nu prind.
Nu mă mir nici că nu mai vreau să plec aşa de tare ca înainte, pentru că, EVIDENT, apare soarta care-mi face „sâc-sâc”. Da, ok, surpriză frumoasă, dar de ce în circumstanţele astea?
Mă rog, o rezolvăm noi şi pe asta...

Oh fuck this, a venit o melodie veselă acum şi m-am super binedispus.
Forget i said anything :))).

\:D/

SUNT BĂTRÂN

Să-mi explice şi mie cineva de ce un tânăr care face 18 ani se simte, brusc, bătrân.
Că a mai făcut un an? Se apropie de moarte? De la vârsta asta îl sperie moartea ? Chiar simte cum e mai aproape de sfârşit? Serios?
Că e major şi are responsabilităţi? Ce responsabilităţi sunt aşa de grave încât să te facă să te simţi BĂTRÂN?
Simte că se ofileşte?
Gata, s-a terminat tinereţea mea, acum că am făcut 18 ani şi viaţa mea abia începe.
Pfff, trebuie să învăţ să gătesc... Bummer.

Poţi să te simţi bătrân atunci când nu mai ai vise, speranţă etc.
Poţi să ai 2354 ani şi să (mă rog, nu poţi să ai chiar atâţia ani) speri şi să visezi în continuare.
Când ai renunţat să mai fii curios, te-ai limitat la cutiuţa ta şi nu-ţi mai sclipesc ochii decât la vederea banilor, atunci cred că eşti... ah well, nu eşti bătrân, eşti doar mizerabil.

„nu-mi uraţi la mulţi ani de ziua mea, că mă faceţi să mă simt bătrân, deşi id-ul meu este bat_şi_fut sau sailor_venus_fundiţe ”

Se vede, deci, că nu înţeleg.

Dacă te simţi bătrân, trecut prin viaţă, uitat de lume la 18-19-20-.....-40 de ani (am avut dubii în legătură cu limita asta, bănuiesc că atunci începi să te simţi prost), atunci e vina ta. Nu îmi zice mie că te simţi bătrân şi împovărat, ieşi afară şi fă ceva, schimbă ceva în viaţa ta.




Baba asta e mai tare decât tine.

:))

În jumătate de oră am reuşit să trec de la gânduri negre la un rânjet larg şi sincer. Asta fără să intervină nimic, aşa sunt eu, labilă.
Bine, mint un pic. Mi-am zis să nu mai stau să-mi plâng de milă (=)) ) aşa că m-am dus să scriu tot ce-mi trece prin cap. Am venit chiar cu un plan de bătaie. M-am făcut să mă simt mai bine SINGURĂ!
HA!

[ They're coming to take me away, ha-haaa! They're coming to take me away, ho-ho, hee-hee, ha-haaa!
To the funny farm, where life is beautiful all the time, and I'll be happy to see those nice young men in their clean white coats, and they're coming to take me away, ha-haaa!!!
To the happy home, with trees and flowers and chirping birds and basket weavers who sit and smile and twiddle their thumbs and toes and they're coming to take me away, ha-haa!!! ]

Mă rog, ideea era că ajută să iei un caiet şi un pix şi să scrii atunci când simţi că o iei pe cărări şi nu ştii ce să faci.
Mi-am dat şi eu seama (a 47689550a oară) că mă luam prea în serios :)).
Hell, i have it on my back, I'm not supposed to forget it

Cartof

„Sunt pe cale să scap cartoful fierbinte în poala cui nu trebuie. Cuiva care nu vrea cartoful, pentru că nu are nevoie de el, mai ales dacă e scăpat aşa, brusc şi de nicăieri.”

Probabil mi s-a părut o chestie deşteaptă la ora 00:49, când am decis să scriu gândul ăsta pe telefon, ca nu cumva să-l uit când mă trezesc.
Să sperăm că sunt în stare să mai ţin cartoful.
Da, să... :)) ţin cartoful. E a doua chestie pe care o scriu azi fără să o gândesc în prealabil.
Nu are rost să explic ce am vrut să zic, e destul de clar. În plus, cu cât mai interpretabil, cu atât mai bine :>. Puteţi să înlocuiţi cartoful cu ce vreţi voi.


Îmi plac dinţii mei.

Sunt gata să îmi calc trecutul în picioaree...

Sau nu-l las pentru că sunt sigură că nu urmează nimic mai frumos, şi pentru că m-am săturat să „aştept să se întâmple ceva”
Mda, folosesc cuvintele altor oameni (cu şobolani), dar descriu atât de bine starea, încât nu mai are rost să caut ceva mai bun.
Revenind.
Aah... nu, atât. Oricum, atâta timp cât el revine, îl calc degeaba în picioare, trebuie să plece de bunăvoie.
Dacă-l calc în picioare tot rămân cu situaţia neîncheiată, cu coaiele albastre, cu durere de ovare şamd.
Să mă cac pe el.

68 days

E o chestie care se întâmplă atunci când îţi trece greaţa şi VREI să ieşi din casă; simţi nevoia să socializezi, şi ai şi ocazia de a ieşi cu oameni cu care îţi place să stai.
...după ce amigdalele te lasă să dormi, şi ajungi să-ţi sufli nasul numai de 5 ori pe zi, şi eşti dispus să mai vezi şi altceva decât pereţii camerei tale (în care e prea cald, pentru că e foarte mică).
...după ce treci peste faptul că te-ai săturat de oraşul în care trăieşti, şi nu te deprimi numai ieşind în faţa blocului.

Se întâmplă o chestie, am zis.
Se întâmplă că, atunci când poţi să ieşi, e noapte, răcoare şi bine.
E noapte.

Ce să cauţi tu afară la ora 22, îţi dai seama la ce oră înseamnă să te întorci?
Nu poţi să socializezi şi tu până în ora 00:00 ?
Stai în casă.
De ce vrei să pleci în alt oraş? De ce nu te distrezi? De ce nu vorbeşti cu noi?

Gee, mom, I really don't know.

Pentru că sunt o persoană foarte stabilă

După cum se vede, am mai născut un blog, după ce l-am şters pe celălalt; doar sunt o persoană care pune piciorul în prag, şi când zice ceva („Nu mai deschid nici un căcat de blog.”), se ţine de cuvânt.
Şi acum sunt iar blogger, mi-am pierdut identitatea de om, pentru că deţin un blog.
Părerea mea contează, acum că am o pagină de internet pe care pot să scriu toate căcaturile, şi sunt luată mai în serios dacă am un blog.
Şi dacă ai un blog, poţi merge la blogmeet-uri, altă idee care îmi place.
O adunare organizată în care ştii că tu şi ceilalţi oameni aveţi în comun o pagină de net. E, într-adevăr, ceva ce merită sărbătorit, ceva special.
Nu ştiu cum e, dar îmi închipui că nu m-aş simţi foarte bine într-un loc în care cei din jurul meu par foarte binevoitori, în timp ce se înţeapă foarte subtil unul pe celălalt - asta pe un ton semi-formal, pentru că sunt bloggeri, şi se respectă. Nu-şi permit să fie prea direcţi, prea relaxaţi.
Sunt aproape scriitori, aproape importanţi. Zâmbesc pe sub mustaţă şi degajă un aer de intelectual ipocrit.
Bine, ca de obicei, am generalizat, poate nu toţi sunt aşa, sunt şi oameni care vin din curiozitate, de exemplu.
După care regretă că au mers.
Nu mă număr printre oamenii ăia, eu doar arunc cu căcat.

Pe o ramură de topic, nu-mi plac flash mob-urile şi oamenii cu „FREE HUGS”. Şi graşii, şi râd când văd câte un retardat sau un pitic; nu mă mândresc cu asta, dar anunţ din capul locului, pentru cei care nu ştiau deja ce persoană minunată sunt.

Yours truly