ok

intru în perioada naşpa în care sunt iritabilă şi complet lipsită de chef de socializare.
Cred că intru în hibernare.
Evitaţi-mă.

kanker

După ce le-am urat cancer colegelor mele, aici, pe blog, una din colege mi-a plâns în braţe pentru că mătuşa ei are cancer!
Acum se mută amândouă din cameră. Exact acum. Îşi strâng lucrurile şi le mută, de la camera 6, la camera 11.
O, ce bucurie!
Va fi, într-adevăr, o iarnă frumoasă.
Deja simt cum mă umplu de spiritul crăciunului.

Ce iau cadou unei tipe despre care nu ştiu decât că e îndrăgostită de fundul ei (are toate motivele)?

În rest, toţi cei care îmi sunt apropiaţi vor primi cele mai bestiale cadouri din partea mea. Abia aştept să vă văd feţele. Abia aştept să stau sub bradul de crăciun şi să mă holbez la luminiţe.
Nu, nu are nici o semnificaţie religioasă pentru mine, e doar o tradiţie la care ţin, din cauză că îmi place să stau cu familia şi să facem tot ce se face de crăciun.
Tot nu vreau să primesc urări, chestia asta rămâne valabilă, şi o să o zic în fiecare an.
Anul viitor o să o zic din aprilie, ca să fiu sigură.

„Ce fă? Frate, şi v-a zis ăia ceva? ”

Ok, nu-mi mai suport colegele.
Am fost optimistă până acum, încercând să descopăr părţile lor bune, bucurându-mă de o portocală etc.
Dar, frate!

La noi în cameră există, ca în fiecare, un cablu de net. Unul singur, la 3 laptop-uri. Vorbim să luăm un switch. Caut eu pe net unul mai ieftin, întrucât nu le convenea din start ideea de a da bani pe aşa ceva. Găsesc un switch cu 8 porturi la 30 de lei, ceea ce înseamnă că dădeam fiecare 10 lei, mai ieftin decât un bilet Bucureşti- Constanţa, cu personalul, sau, în parametri de Ana şi Flori, mai ieftin decât 3 kile de ceapă.
„ - Fac comandă?
- Da da! Îl luăm pe ăsta!”
Super.
Peste câteva zile vine Ana, cea de la teologie, cu un switch.
„ - E de la mama de la servici!”
Cu impresia că putem să îl folosim, am anulat comanda pt celălalt switch.
A mers f ok aparatul de la Ana, am convieţuit în regulă, nu dădea semne de nesimţire.
Până luni, când ajung în cameră, şi observ că nu mai e switch-ul.
„ - Unde e switch-ul, Flori?
- L-a dus Ana în cameră la Andrei.”
Hm.
Doar cu Flori în cameră (care avea cablul de net), încep să vorbesc cu mama la telefon. I-am explicat mamei, fără pic de răutate sau sarcasm (ceea ce îmi vine foarte greu întotdeauna), de ce nu mai am eu net.
Peste aproximativ 10 minute intră Ana în cameră şi îi spune lui Flori:
„ - AUZI FLORI AI VREO PROBLEMĂ CU FAPTUL CĂ AM DUS SWITCH-UL LA ANDREI?
- Nu. ”
Întorcându-se câtre mine, subtil ca o pulă în nara stângă:
„ - FOARTE BINE PENTRU CĂ ESTE SWITCH-UL MEU ŞI POT SĂ MI-L BAG ŞI ÎN CUR AŞA SĂ ŞTII.”
Şi iese.
Mă rog, eu am continuat să vorbesc la telefon, uşor amuzată de aluzia de copil de clasa a II-a a Anei.

Îmi place că Flori i-a scris imediat Anei ce am vorbit eu la telefon, lucrat astfel încât să par o laşă, ca ele.
Şi acum, când vreau să vorbesc cu ambele, ca să le zic că trebuie să-mi spună în faţă dacă au vreo problemă cu mine, nu reuşesc să le prind.
În schimb, se uită urât la mine şi vorbesc cu mine numai când au nevoie de ceva. Separat, evident.

Fetelor, dacă nu reuşesc, până o să vă mănânce gândacii, să vă zic ce am de zis, sper din inimă să-mi găsiţi blogul şi să interpretaţi ce am scris cum se poate mai rău. Vă doresc cancer.
Muie.


Aaaa, da, titlul. Citat din Flori, viitoare profesoară, cea care o să vă înveţe copilul să vorbească şi să scrie corect în limba română.

O să aveţi dulceaţă, promit

Cred că sunt unde trebuie (nu din punct de vedere geografic).
Mi-am dat seama că, practic, mi-am atins cam toate obiectivele. Sunt mulţumită de mine şi...
:))
Tocmai am văzut un gândac, nici măcar n-am reuşit să-l omor, a fost prea rapid.

Revenind...
Am făcut cam tot ce-am vrut, şi am ajuns în punctul în care pot să mă declar mulţumită. Consider că am făcut treabă bună până acum, am muncit la mine şi am primit şi ajutorul de care aveam nevoie.
Acum (exact acum, valabil doar în momentul de faţă) simt că nu-mi mai e frică de nimic, trec prin tot ce se poate trece, profit de orice ocazie ca să-mi pot îmbogăţi bagajul de cunoştinţe şi experienţe. Sunt curioasă, noutatea mă incită şi... am poftă de viaţă! :D
De-asta zic că am impresia că merg pe unde trebuie şi că sunt la locul potrivit, la momentul potrivit.
Şi nu regret nimic, înafară de faptul că AM UITAT să aduc borcanul ăla cu dulceaţă de gutui... Îmi pare tare rău, 13 şi Mihai, chiar îmi pare.
O rezolvăm noi cumva când vin.

Sunt curioasă prin ce stare o să trec în următoarele 5 minute.
Mai vreau o schimbare, ce să-mi mai fac?

e crăciunul

Nu mi-am judecat colegele, doar relatam fapte.
Cum o să relatez şi acum.

Se făcea că era luni noapte, şi mă întorceam de la etajul 4, unde am stat cu oameni pe care abia îi cunoscusem şi un prieten. Şi mi-era foame, dar... Nu, nu.
Pe scurt:
Stăteam la calculator, puţin pierdută, puţin letargică. Colega mea de cameră, Flori, mă întreabă, cu un zâmbet foarte senin şi cu o privire caldă, dacă... vreau o portocală.
DOAMNE, DA! VREAU O PORTOCALĂ!
Vroiam portocala aia atât de mult, am mâncat-o cu atâta satisfacţie, şi mi-a picat atât de bine, încât aproape că am plâns de fericire. Nu mi-a venit să cred că cineva tocmai mi-a oferit o portocală. La momentul ăla, îl interpretasem ca fiind gestul suprem de bunăvoinţă şi protecţie. M-a făcut să mă simt în siguranţă; zici că era crăciunul în familie, mai era şi mirosul specific.
Mulţumesc, Flori, pentru portocală. Mulţumesc prietenului ei, care i-a adus portocale.

Da, şi ieri m-am dus şi mi-am luat portocale şi nu i-am oferit.
Ce? Mai are!