joi, 4 septembrie 2014

Licenta poate fi buna

"[...] Toch ben ik wel ergens goed voor, ik voel dat ik een reden van bestaan heb! Ik weet dat ik een heel ander mens zou kunnen zijn! Waartoe zou ik dus van nut kunnen zijn, waartoe zou ik kunnen dienen! Er is iets in mij, wat is het toch! "

vineri, 14 februarie 2014

Ratații Anonimi

-Bună ziua, numele meu este Irina, am 22 de ani, și nu sunt angajată nicăieri.
-Bună, Irina, răspunseră celelalte voci în cor.

Liderul grupului se apropie lin, dar cu o privire foarte hotărâtă, se proptește în fața Irinei. Cu postura unui vechi și înțelept șef de trib, Alfonso își ridică mâna stângă. Făcând ceea ce ai crede că e o binecuvântare, Alfonso cel Înțelept și bătrân o lovi pe fată de îi înroși săracul obraz.

-Aici este un loc sigur, Irina, spune bătrânul. Ia loc.

-Mulțumesc, spune tânăra. Vă mulțumesc într-adevăr.

-Spune-ne mai departe, Ioana.
-Irina.
-Ionela, spune-ne mai departe. Cum ai ajuns în situația asta?
-Păi, nu am vrut niciodată să ajung așa, dar...
-Daaa, nimeni, niciodată nu își dorește să ajungă așa. Adică îi insulți pe ceilalți oameni? Crezi că ei au vrut?
-Nu! Doar
-Eh las-o acum. Las-o jos că măcăne. Oricum, ce să-ți zic, mare diferență între voi nu e. Și ei sunt niște ratați, ca și tine. Rataților!

Capetele Rataților se pleacă în sfânta aprobare a celor spuse de înțelept.

-Continuă, Ratato.
-Mulțumesc. După cum spuneam..
-Lasă, ia zi mai bine - ai terminat facultatea? Te-a interesat măcar? Știi ce înseamnă?
-Da, da. Am intrat la facultate foarte bine, chiar, numai că
-Ah. Nu mai zice nimic. Iisuse. De ce n-ai terminat-o? Ce tărâțe ai avut în cap? Hm? Cururi de băieți? Sau poate de fete? Te duceai la crâșmă în loc să asculți de Înțelepții sistemului universitar? Păi ăia-s oameni realizați. Oamenii ăia au o slujbă onorabilă și au venit stabil. Sunt Înțelepți. Ei vor să te ajute, dar dacă tu nu vrei! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce să facă?! Să-ți toarne Înțelepciune în cap cu forța????
Așa e, Rataților?

-Amin! cântă adunarea Rataților. Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Înțelept, căci el are slujbă și bine zice, și bine ne face.

Ochii Irinei se înlăcrimară, dar pe bună dreptate, dacă nu era o ratată! Bine le mai zice și Alfonso! Ce era în capul ei în timpul facultății, de ce nu a mai putut răbda puțin să o termine? De ce nu s-a putut ea abține din a-și dezamăgi părinții? A trebuit capul ei sec să își dea seama dintr-odată că ei nu îi place ce face, că cică nu se simte bine spiritual pe drumul ăla. Auzi, cică spiritual.
Unde te mai duce și "spiritualul" ăsta? Spiritualul îți dă de mâncare? Spiritualul îți plătește întreținerea? Câtă nerozie în capul ăla prost al Irinei să aibă impresia că are de ales! Că e "viața ei" și "vrea să fie fericită".
Ea trebuia să fie Înțeleaptă. Este clar acum.

-Ia zi, ratată. Ratato! Zi.
-Da... păi... Nimic. Adică... Vă dați seama ce am crezut eu. Știu că știți deja că am avut idei din-astea naive, de... Cum să vă zic... De domeniul ...spiritual .
-CE? Zi cu voce tare, fetiță, să audă toți.
-Sp.. Spiritual. Spiritual!

Mulțimea se ridică de pe scaune și se aliniază.

-Ridică-te, Iosefina.

Irina se ridică. Acum era în mâini bune și binevoitoare, care aveau să o scape de proastele obiceiuri. Peste numai câteva luni nu va mai suferi de speranță, de gândire liberă sau de originalitate. Va putea să scape liniștită de întrebările care o macină noaptea, nu va mai trebui să se întrebe ce vrea. Poate va fi chiar contabilă, sau, cine știe, de ce nu, inginer de afaceri!

Cu această nouă și, spera irina, ultimă speranță din viața ei, se ridică de pe scaun.
Și înalt s-a ridicat irina, și cu un zâmbet mare și fals, primește fiecare palmă pe care fiecare Ratat i-o dă!
Dulce este momentul în care te predai! Dulci sunt palmele bunilor oameni care vor doar binele tău!

-Acesta este momentul de inițiere, Ingrida. Acesta este botezul. De azi ești oficial o Ratată. Lasă-ne să te vindecăm, și în scurt timp vei fi o Angajată.





miercuri, 6 februarie 2013

azi am un singur deget

- nota 4, PATRU, la un examen la care sunt sigura ca am scris de cel putin 5, la cea mai scarboasa materie din orar, predata in cel mai haotic stil de un om care nu stie nici el sigur ce vrea de la noi.
- fosta proprietara,  care a facut calcul pentru 5 zile de chirie, cand noi nici nu plateam vreodata chiria pe 1 ale lunii. Chestie pe care nu s-a obosit sa o mentioneze cand i-am spus ca ne mutam luni. Banii mei de studenta o vor face pe ea fericita, in contextul in care castiga mai mult decat destul.
- profesori care te fac proasta aproape pe fata, spunand ca ei nu cred ca esti capabila sa scrii pentru licenta cele 3 pagini pe care te-ai chinuit sa le scrii. Tu nu esti la nivelul ala, nu poti tu sa ai asa de putine greseli. Ce e cu ordinea asta normala a cuvintelor in propozitie? Cam lungi frazele. Cam poetic. Spune-ne si noua cum ai facut, suntem foarte interesati si ipocriti. Muie.
- profesori care schimba programul ultimelor examene si ne lasa sa o frecam o ora jumatate ca sa-si faca rutina.

Cred ca merit sa beau putin weekendul asta, si sa ma oftic.
Sunt toata un deget, de fapt. UN MARE DEGET, CEL MAI MARE, PENTRU VOI.

<3>


marți, 1 ianuarie 2013

acum stiu sigur ca se poate


Nici nu stiu ce sa zic.
E frumos, foarte frumos sa vezi cum, atunci cand crezi ca esti pierdut, vine o mana salvatoare si te scoate din rapa, si te mangaie pe cap.
Viata poate fi buna, dar eu cred ca trebuie sa vrei sa fie. Este vorba de succesiunea aia, stiti? Ganduri - fapte. Si, cateodata, nici nu trebuie sa incerci asa de tare. Trebuie doar sa te ridici si sa incepi sa mergi in directia in care vrei. Doar putin, un pas. Restul vine de la sine. De la tine, de fapt.
Nu este greu. Nu trebuie sa-ti fie frica.
La multi ani, si aveti grija de voi.
>:D<

miercuri, 26 decembrie 2012

cred ca se poate

Cineva a zis ca dracul nu e atat de negru, ca frica face lupul sa para mai fioros, si toate chestiile astea.
Subiectul "frica" este preferatul meu.
Ma gandesc acum, totusi, ca desi ASA este, pe tine nu te juta asta.
Ti-e frica in continuare. Ba chiar te sperie si mai tare. Oh well.
Acum imi dau seama ca e totul ok, ca universul nu te lasa sa pici pur si simplu si ca trebuie sa te relaxezi. Trebuie sa faci tot posibilul sa te relaxezi.
Cu ajutorul oamenilor o sa descoperi ca totul o sa fie ok, si ca nu trebuie sa te mai stresezi.
Nu sunt exact persoana potrivita care sa tina predici despre asta, dar daca tot am ajuns aici, sa ne reamintim:



O sa o pun de cate ori trebuie.

luni, 10 decembrie 2012

Nu mi-a plăcut niciodată să ştiu să scriu

Realitatea ta este aragazul nespălat,
care geme sub dâre de cafea şi ulei scârbos.
Realitatea ta este bluza ruptă
pe o porţiune de 5 cm.
Realitatea ta este tema nescrisă
pe ultima sută de metri.
Realitatea ta este programul decalat,
cearcănele triste, ochii umflaţi.
Durerea de stomac, noaptea,
când te încolăceşti sub pătură
printre şerveţele pline cu diverse
este realitatea ta.
Este lumea pe care ţi-ai ales
să ţi-o construieşti. E casa ta.

marți, 4 decembrie 2012

Nici asta nu rezolvă nimic

Faptul că noi şi numai noi suntem responsabili pentru propria noastră suferinţă este un adevăr crud şi dureros.
 Înţelegerea acestui adevăr este dureroasă, vreau să zic. Doare să ştii că tu ţi-ai dat cu piatra în cap.
Şi, din moment ce continui cu această activitate, pot să spun că nu ai învăţat nimic. Aceeaşi piatră, acelaşi cap - maniera în care le faci pe cele 2 să se întâlnească poate variază, dar ideea e aceeaşi. Te complaci.
Libertatea de a-ţi crea lumea nu a fost niciodată mai dezastruoasă.
În contextul în care eşti un individ slab, avid de atenţie, afecţiune şi echilibru, care şi-a creat lumea având ca prioritate comfortul,  nu e de mirare că fenomenul de autodistrugere se întâmplă cu o rată deosebit de accelerată. Ţi-ai dat atâţia pumni încât nu-i mai poţi număra. Ai făcut decizii proaste din cauză că tu, singurel, ţi-ai ales prioritatea. Ea stă la baza inabilităţii tale de a urca din groapa pe care o numeşti „siguranţă”. Siguranţă la fel de stabilă ca şi tine, siguranţă care se clatină imediat ce un obiect sau o persoană din lumea ta dispare, îşi mută locul sau se schimbă pentru o secundă.
Dacă ai fi stabil, sigur pe tine, aşa ceva nu s-ar întâmpla.
Dacă ai avea curajul, ai putea vedea că libertatea de care ziceam poate fi folosită în scopuri extraordinare.
Ai putea merge pe drumul către tine, ai putea să te construieşti, ai putea fi cum şi ceea ce vrei. Da! Dar ce te faci cu timpul care trebuie investit înafara capului tău? Ce să faci, să uiţi tot ce ai învăţat? Să o iei de la capăt, să uiţi de tot ce ai clădit în jurul tău? O fi din hârtie castelul tău, dar e mai bine decât nici un castel! În plus, înafara castelului sunt dinozauri cu care tu nu ştii să interacţionezi, şi dacă mai pui la socoteală şi părerile dinozaurilor....  În orice caz, e înfricoşător.
Dar asta nu e nimic. Mai e şi părerea TA despre tine. Eşti slab, dar eşti prea slab ca să te mobilizezi. Nu ştii ce să faci, de unde să începi. Gândindu-te la asta, îţi dai seama că nu ştii aşa multe despre tine. Tot ce ştii se reduce la faptul că eşti vulnerabil. Şi slab. Şi cu adevărat singur. Şi ajungi în punctul în care ţi-e aşa de milă de tine, încât ţi-e silă. Te chinui, iar îţi dai în cap.
Aici trebuie să te opreşti. Respiră adânc, relaxat, ieşi din tine şi observă. Nu mai judeca.
Dacă tu eşti slab, toţi suntem slabi. Partea bună este că exact trăsătura asta e noastră e ceea ce ne aduce împreună. E demn de milă, dar e şi frumos.
Şi eşti la fel de singur ca toţi ceilalţi. Numai că nu eşti obişnuit, nu ştii ce să faci cu tine în singurătatea asta.
Eu zic că e o ocazie excelentă de a afla ce poţi fi.

De aici poţi începe.