Mi-am început dimineaţa aşa: m-a trezit o melodie bestială, mi-am dat seama că am visat că, într-un final, am sărit în lacul ăla verde şi murdar deasupra căruia am fost atâta timp şi mi-a fost frică să sar în el de fiecare dată (de ani de zile visez lacul ăla), am realizat că mi-am rezolvat o problemă, undeva, apoi mi-am făcut ovăz cu lapte cu cacao.
Acum mi-am făcut ciuperci cu brânză şi caşcaval (MULT) la cuptorul cu microunde.
E frumos afară, şi de la 14 jumate am cursuri la neerlandeză.
Cât de tare e ziua asta :))!
marți, 8 martie 2011
joi, 3 martie 2011
duminică, 20 februarie 2011
sorted details following
Săptămâna asta am trecut prin atâtea întâmplări, stări, încât am impresia că a trecut cam o lună jumate.
Şi păţesc în continuare o grămadă de chestii, îmi ies tot felul de obstacole în faţă.
Numai că, faţă de eu de acum jumătate de an, sau poate chiar mai puţin (am pierdut aproape complet noţiunea timpului, sau nu am avut-o niciodată), nu mai pot să mă îngrijorez pe termen lung, şi ajung să aflu că lucrurile nu pot sta decât din ce în ce mai bine.
Din cauza săptămânii ăsteia, sunt mai degrabă curioasă de lecţia pe care o să o învăţ din tot ce mi se întâmplă, şi devin entuziasmată când vine vorba de noi experienţe, de ocazii pentru Ina să o dea în bară şi să înveţe din greşeli.
De la general la concret, aşa cum sunt obişnuită să explic lucrurile şi să le dau o importanţă deosebită, urma să zic că mi-am pierdut telefonul.
Nu „s-a pierdut”, L-AM pierdut, de idioată, pentru că l-am lăsat în geacă. Cine căcat mai face asta? Mai există ideea asta de telefon lăsat în geacă? Evident, pt că eu încă nu am coborât din copac.
Am supărat-o şi dezamăgit-o pe mama, am rămas fără posibilitatea de a da de oameni atunci când nu sunt pe net, iar eu mă gândesc că acum cu siguranţă mi-am învăţat lecţia, şi că sunt curioasă unde o să ducă treaba asta, pentru că, în capul meu, este bine înrădăcinată ideea că tot răul duce spre bine, şi că toate au un rost şi un echilibru.
Mă pun în tot felul de situaţii ca să mă testez, să văd cât îmi ia să mă adaptez şi cât sunt de deschisă.
Abia aştept să las şi treaba asta în urmă şi să învăţ noi şi noi lucruri. Sunt pregătită să trec prin încă ceva. Până la urmă, m-am obişnuit să nu [mai] am o viaţă plictisitoare. Mi-am dat seama că tot ce s-a întâmplat a fost pt că am făcut eu să se întâmple, şi mă bucur că mi-am ieşit din cutie.
Am impresia că încep să cresc.
Toate astea de la un telefon, şi pentru că am nevoie de un psiholog.
Şi păţesc în continuare o grămadă de chestii, îmi ies tot felul de obstacole în faţă.
Numai că, faţă de eu de acum jumătate de an, sau poate chiar mai puţin (am pierdut aproape complet noţiunea timpului, sau nu am avut-o niciodată), nu mai pot să mă îngrijorez pe termen lung, şi ajung să aflu că lucrurile nu pot sta decât din ce în ce mai bine.
Din cauza săptămânii ăsteia, sunt mai degrabă curioasă de lecţia pe care o să o învăţ din tot ce mi se întâmplă, şi devin entuziasmată când vine vorba de noi experienţe, de ocazii pentru Ina să o dea în bară şi să înveţe din greşeli.
De la general la concret, aşa cum sunt obişnuită să explic lucrurile şi să le dau o importanţă deosebită, urma să zic că mi-am pierdut telefonul.
Nu „s-a pierdut”, L-AM pierdut, de idioată, pentru că l-am lăsat în geacă. Cine căcat mai face asta? Mai există ideea asta de telefon lăsat în geacă? Evident, pt că eu încă nu am coborât din copac.
Am supărat-o şi dezamăgit-o pe mama, am rămas fără posibilitatea de a da de oameni atunci când nu sunt pe net, iar eu mă gândesc că acum cu siguranţă mi-am învăţat lecţia, şi că sunt curioasă unde o să ducă treaba asta, pentru că, în capul meu, este bine înrădăcinată ideea că tot răul duce spre bine, şi că toate au un rost şi un echilibru.
Mă pun în tot felul de situaţii ca să mă testez, să văd cât îmi ia să mă adaptez şi cât sunt de deschisă.
Abia aştept să las şi treaba asta în urmă şi să învăţ noi şi noi lucruri. Sunt pregătită să trec prin încă ceva. Până la urmă, m-am obişnuit să nu [mai] am o viaţă plictisitoare. Mi-am dat seama că tot ce s-a întâmplat a fost pt că am făcut eu să se întâmple, şi mă bucur că mi-am ieşit din cutie.
Am impresia că încep să cresc.
Toate astea de la un telefon, şi pentru că am nevoie de un psiholog.
duminică, 23 ianuarie 2011
Când ai prea mult timp liber
Ce gândeşte un sinucigaş în ultimele lui secunde?
Nu atunci când mai are puţin şi se aruncă/împuşcă/take your pick, ci atunci când deja a făcut-o, şi mai are foarte puţin şi moare.
Nu credeţi că, atunci când realizează că nu o să mai fie, îşi dă seama cât de mult a putut să-şi dramatizeze situaţia?
Eu cred că da, şi cred că îşi mai dă seama de o grămadă de alte chestii care vin cu revelaţia asta.
Cum ar fi... faptul că nu o să mai interacţioneze niciodată cu oamenii cu care a interacţionat până acum, sau faptul că nu o să mai vadă niciodată maşina aia blestemată din faţa blocului. Faptul că nu o să mai existe, că o să sufere oameni nevinovaţi din cauză că s-a luat prea în serios şi că nu a realizat când trebuia că mai are atâtea lucruri de făcut. Cred că îi vin atunci o grămadă de idei foarte bune legate de cum ar putea să-şi facă viaţa mai bună, şi cred că nici măcar nu mai e supărat din cauza motivului care l-a făcut să se spânzure de la bun început. Mă face să mă gândesc că iubeşte viaţa acum, şi că îi place, de fapt, să trăiască.
Cred că toate astea îl sperie, pentru că urmează să moară, şi nu mai are cum să se întoarcă, şi a pierdut totul numai pt că nu a mai avut răbdare.
Cred că regretă şi e foarte disperat, şi, oricât de neînsemnat îşi dă el seama că e, acum chiar se urăşte şi îi e, cu adevărat, milă şi silă de el. Cred că moare în dezgust.
Cred că e mai bine că s-a sinucis. Numai faptul că s-a sinucis zice destule despre el.
Adică, să o gândeşti e una, dar să NU mai gândeşti, e alta. We lost a moron!
„What's your rush now, everyone will have his day to die.”
Nu atunci când mai are puţin şi se aruncă/împuşcă/take your pick, ci atunci când deja a făcut-o, şi mai are foarte puţin şi moare.
Nu credeţi că, atunci când realizează că nu o să mai fie, îşi dă seama cât de mult a putut să-şi dramatizeze situaţia?
Eu cred că da, şi cred că îşi mai dă seama de o grămadă de alte chestii care vin cu revelaţia asta.
Cum ar fi... faptul că nu o să mai interacţioneze niciodată cu oamenii cu care a interacţionat până acum, sau faptul că nu o să mai vadă niciodată maşina aia blestemată din faţa blocului. Faptul că nu o să mai existe, că o să sufere oameni nevinovaţi din cauză că s-a luat prea în serios şi că nu a realizat când trebuia că mai are atâtea lucruri de făcut. Cred că îi vin atunci o grămadă de idei foarte bune legate de cum ar putea să-şi facă viaţa mai bună, şi cred că nici măcar nu mai e supărat din cauza motivului care l-a făcut să se spânzure de la bun început. Mă face să mă gândesc că iubeşte viaţa acum, şi că îi place, de fapt, să trăiască.
Cred că toate astea îl sperie, pentru că urmează să moară, şi nu mai are cum să se întoarcă, şi a pierdut totul numai pt că nu a mai avut răbdare.
Cred că regretă şi e foarte disperat, şi, oricât de neînsemnat îşi dă el seama că e, acum chiar se urăşte şi îi e, cu adevărat, milă şi silă de el. Cred că moare în dezgust.
Cred că e mai bine că s-a sinucis. Numai faptul că s-a sinucis zice destule despre el.
Adică, să o gândeşti e una, dar să NU mai gândeşti, e alta. We lost a moron!
„What's your rush now, everyone will have his day to die.”
vineri, 7 ianuarie 2011
Omelet1
De ce subiectul „avort” este unul atât de controversat?
Nu de alta, dar mie mi se pare clar către ce parte ar trebui să se încline balanţa.
Nu o să înşir aici toate motivele pentru care sunt de acord cu ideea asta, îmi par evidente.
O să pun, totuşi, unul din motivele pentru care sunt pro avort.
Se făcea că era o zi frumoasă de iarnă, să-i zicem ziua de azi, şi am dat peste un... forum (atribut reprezentativ: delicios). O tipă cerea detalii despre avort prin tratament medicamentos.
Oamenii, calzi, lipsiţi de prejudecăţi şi cu inima uşoară, au sărit într-ajutorarea ei:
„Avort fara trauma?avort=trauma , il sfidati pe Dumnezeu ucigand darul pe care vi l-a trimis pentru a va aduce bucurie.”
Also:
„La ora cand scriu cred ca totul e pierdut! Oricum toata viata vei fi urmarita de umbra acelei fiinte, care puteai fi chiar TU. ”
sau, logică pură şi o exprimare ireproşabilă, mai ales dpdv gramatical:
„Avorturile sunt cea mai mare tampenioe la ora aceasta , la cate metode de a nu ramane insarcinata sunt la ora actuala nu inteleg femeile de ce trebuie sa recurga la un avort. EU sunt un tata care am avut o experienta de genul dar sunt contra avortului si am acceptat sa am copilul si la ora actuala sun eu si fetita mea impreuna fara mama si sunt foarte mandru de mine. Asa ca Jos Avorturile ar fi bine sa le interzica. ”
Cu oameni ca voi, alte argumente pro-avort2 nu mai sunt necesare. Bine că sunteţi mândri de voi, you oblivious douchebags.
Pe o ramură de topic:
„Young man on acid, thought he could fly, jumped out of a building. What a tragedy.' What a dick! Fuck him, he’s an idiot. If he thought he could fly, why didn’t he take off on the ground first? Check it out. You don’t see ducks lined up to catch elevators to fly south—they fly from the ground, ya moron, quit ruining it for everybody. He’s a moron, he’s dead—good, we lost a moron, fuckin’ celebrate. Wow, I just felt the world get lighter. We lost a moron! I don’t mean to sound cold, or cruel, or vicious, but I am, so that’s the way it comes out.”
[Bill Hicks]
-------------------------------------------------------
1 - sună mai amuzant în neerlandeză
2 - viol, ruperea prezervativului, planetă suprapopulată, sărăcie, mă-ta
Nu de alta, dar mie mi se pare clar către ce parte ar trebui să se încline balanţa.
Nu o să înşir aici toate motivele pentru care sunt de acord cu ideea asta, îmi par evidente.
O să pun, totuşi, unul din motivele pentru care sunt pro avort.
Se făcea că era o zi frumoasă de iarnă, să-i zicem ziua de azi, şi am dat peste un... forum (atribut reprezentativ: delicios). O tipă cerea detalii despre avort prin tratament medicamentos.
Oamenii, calzi, lipsiţi de prejudecăţi şi cu inima uşoară, au sărit într-ajutorarea ei:
„Avort fara trauma?avort=trauma , il sfidati pe Dumnezeu ucigand darul pe care vi l-a trimis pentru a va aduce bucurie.”
Also:
„La ora cand scriu cred ca totul e pierdut! Oricum toata viata vei fi urmarita de umbra acelei fiinte, care puteai fi chiar TU. ”
sau, logică pură şi o exprimare ireproşabilă, mai ales dpdv gramatical:
„Avorturile sunt cea mai mare tampenioe la ora aceasta , la cate metode de a nu ramane insarcinata sunt la ora actuala nu inteleg femeile de ce trebuie sa recurga la un avort. EU sunt un tata care am avut o experienta de genul dar sunt contra avortului si am acceptat sa am copilul si la ora actuala sun eu si fetita mea impreuna fara mama si sunt foarte mandru de mine. Asa ca Jos Avorturile ar fi bine sa le interzica. ”
Cu oameni ca voi, alte argumente pro-avort2 nu mai sunt necesare. Bine că sunteţi mândri de voi, you oblivious douchebags.
Pe o ramură de topic:
„Young man on acid, thought he could fly, jumped out of a building. What a tragedy.' What a dick! Fuck him, he’s an idiot. If he thought he could fly, why didn’t he take off on the ground first? Check it out. You don’t see ducks lined up to catch elevators to fly south—they fly from the ground, ya moron, quit ruining it for everybody. He’s a moron, he’s dead—good, we lost a moron, fuckin’ celebrate. Wow, I just felt the world get lighter. We lost a moron! I don’t mean to sound cold, or cruel, or vicious, but I am, so that’s the way it comes out.”
[Bill Hicks]
-------------------------------------------------------
1 - sună mai amuzant în neerlandeză
2 - viol, ruperea prezervativului, planetă suprapopulată, sărăcie, mă-ta
duminică, 12 decembrie 2010
BAHA
Aş vrea să încep aşa: cur.
Deşi cred că aşa am lămurit pe oricine, simt că trebuie să dezvolt puţin.
:)) Am mers la BAHA party, unde era an all-you-can-drink buffet, ceea ce e destul, se pare, cât să tenteze circa 2000 de oameni. Foarte frumos. Am ajuns acolo cu Ileana, văr-miu, prietena lui şi prietenii mei.
Am intrat, am dat cu toţii câte un shot de tequila, apoi am tăiat-o către „standul” de Jagermeister şi ne-am jucat cu toţii jocul acela cu „eu niciodată nu am *insert action* ”.
„ - E uşurel jagermeisterul, vezi? spuse Ina vărului ei, cu o faţă incredibil de naivă, înainte să piardă numărul shot-urilor de la al 10-lea.”
Pe sistemul „nu simt nimic, mai beau unul”, e futil să spun că m-am... făcut praştie. Adică nu „aş dansa şi aş vorbi”- praştie, ci „sakrgjhjiyjoird cine sunt oamenii ăştia şi de ce am o ghirlandă cu flori la gât”- praştie.
Putem să-i zicem şi „cum am ajuns acasă”-praştie, sau „mi-am lăsat jacheta în local şi am venit în maieuţ acasă”-praştie.
Şi Ileana s-a simţit bine- a rămas singură de pe la... 1 până la 7, când m-a sunat disperată de pe un număr necunoscut, pentru că telefonul ei era (e şi acum) în geanta pe care o lăsase... cuiva (cunoscut) care plecase. În Ploieşti. Geanta Ilenei e în Ploieşti.
Concluzie - BAHA party nu a supt chiar atâta pulă, doar m-am făcut eu praf, şi tre să îmi amintesc să am limită.
Şi o chestie tare care a venit cu BAHA party a fost faptul că am realizat că mai sunt şi oameni pe planeta asta rece. Dacă nu era OM tipul care a stat cu soră-mea şi a avut grijă să ajungă în siguranţă la mine, cine ştie ce se întâmpla... Nu-mi mai recuperam jacheta!
SAU SORA.
Mulţumesc, deci, Mihai, chiar dacă acum dormi în spatele meu (nu vă gândiţi la tâmpenii, erau amândoi obosiţi, terifiaţi şi mahmuri) şi nu ştii că îţi mulţumesc. Îmi pierdusem speranţa, dar acum pot din nou să fredonez „The Warmth” de la Incubus.
Unrelated:
Deşi cred că aşa am lămurit pe oricine, simt că trebuie să dezvolt puţin.
:)) Am mers la BAHA party, unde era an all-you-can-drink buffet, ceea ce e destul, se pare, cât să tenteze circa 2000 de oameni. Foarte frumos. Am ajuns acolo cu Ileana, văr-miu, prietena lui şi prietenii mei.
Am intrat, am dat cu toţii câte un shot de tequila, apoi am tăiat-o către „standul” de Jagermeister şi ne-am jucat cu toţii jocul acela cu „eu niciodată nu am *insert action* ”.
„ - E uşurel jagermeisterul, vezi? spuse Ina vărului ei, cu o faţă incredibil de naivă, înainte să piardă numărul shot-urilor de la al 10-lea.”
Pe sistemul „nu simt nimic, mai beau unul”, e futil să spun că m-am... făcut praştie. Adică nu „aş dansa şi aş vorbi”- praştie, ci „sakrgjhjiyjoird cine sunt oamenii ăştia şi de ce am o ghirlandă cu flori la gât”- praştie.
Putem să-i zicem şi „cum am ajuns acasă”-praştie, sau „mi-am lăsat jacheta în local şi am venit în maieuţ acasă”-praştie.
Şi Ileana s-a simţit bine- a rămas singură de pe la... 1 până la 7, când m-a sunat disperată de pe un număr necunoscut, pentru că telefonul ei era (e şi acum) în geanta pe care o lăsase... cuiva (cunoscut) care plecase. În Ploieşti. Geanta Ilenei e în Ploieşti.
Concluzie - BAHA party nu a supt chiar atâta pulă, doar m-am făcut eu praf, şi tre să îmi amintesc să am limită.
Şi o chestie tare care a venit cu BAHA party a fost faptul că am realizat că mai sunt şi oameni pe planeta asta rece. Dacă nu era OM tipul care a stat cu soră-mea şi a avut grijă să ajungă în siguranţă la mine, cine ştie ce se întâmpla... Nu-mi mai recuperam jacheta!
SAU SORA.
Mulţumesc, deci, Mihai, chiar dacă acum dormi în spatele meu (nu vă gândiţi la tâmpenii, erau amândoi obosiţi, terifiaţi şi mahmuri) şi nu ştii că îţi mulţumesc. Îmi pierdusem speranţa, dar acum pot din nou să fredonez „The Warmth” de la Incubus.
Unrelated:
joi, 9 decembrie 2010
Eu
mă cac pe mama natură şi pe cine pizda mă-sii am moştenit la capitolul „sănătate”.
Cred că, atunci când m-am născut, toate problemele tuturor s-au adunat asupra mea, făcute să apară pe rând în perioade cât mai nepotrivite (e.g: când nu am bani să repar ce căcat de dereglări se mai găseşte corpul meu să aibă).
Da, nu o să punctez acum toate argumentele care ar putea să vă arate ce contrast e între mine şi o persoană normală dpdv fizic. Ideea e că sunt DEFECTĂ şi că e o bucurie faptul că o să mă lupt cu chestiile astea, probabil, toată viaţa.
Nu sunt chestii grave, dar sunt chestiile alea mici şi multe care te enervează. Sau e o chestie pe care nu poţi să o repari, care duce la alte chestiuţe mici cu soluţii riscante, scumpe sau ridicole.
Ştiu sigur că în familia mea s-a murit şi de cancer... Hmm, i wonder what that cancer is doing now.
HAHA nu scap eu aşa uşor.
De fapt, nici nu ştiu ce funcţionează corect la mine. Sistemul respirator, dar hai să nu cobesc.
Până acum, am urmărit să subliniez faptul că nu am nici o vină, de-asta mă şi oftic şi simt nevoia să mă descarc şi să bat cu sete o fetiţă de 13 ani, până când ajunge să simtă gustul propriului ei creier.
Chiar... chiar simt nevoia să bat pe cineva de foarte mult timp.
<3
Cred că, atunci când m-am născut, toate problemele tuturor s-au adunat asupra mea, făcute să apară pe rând în perioade cât mai nepotrivite (e.g: când nu am bani să repar ce căcat de dereglări se mai găseşte corpul meu să aibă).
Da, nu o să punctez acum toate argumentele care ar putea să vă arate ce contrast e între mine şi o persoană normală dpdv fizic. Ideea e că sunt DEFECTĂ şi că e o bucurie faptul că o să mă lupt cu chestiile astea, probabil, toată viaţa.
Nu sunt chestii grave, dar sunt chestiile alea mici şi multe care te enervează. Sau e o chestie pe care nu poţi să o repari, care duce la alte chestiuţe mici cu soluţii riscante, scumpe sau ridicole.
Ştiu sigur că în familia mea s-a murit şi de cancer... Hmm, i wonder what that cancer is doing now.
HAHA nu scap eu aşa uşor.
De fapt, nici nu ştiu ce funcţionează corect la mine. Sistemul respirator, dar hai să nu cobesc.
Până acum, am urmărit să subliniez faptul că nu am nici o vină, de-asta mă şi oftic şi simt nevoia să mă descarc şi să bat cu sete o fetiţă de 13 ani, până când ajunge să simtă gustul propriului ei creier.
Chiar... chiar simt nevoia să bat pe cineva de foarte mult timp.
<3
Abonați-vă la:
Postări (Atom)